Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Braşovenii nu sunt interesaţi de vaccinul împotriva gripei

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 8 octombrie 2009 ·

Farmaciile braşovene au în stoc vaccinuri împotriva gripei de sezon, însă acestea nu sunt prea căutate. O doză costă în jur de 30 -35 de lei, la fel ca anul trecut. Potrivit farmacistei Maria Botezatu, care este şi preşedinta Colegiului Farmaciştilor din Braşov, în unitatea sa nici un braşovean nu a cerut până acum acest medicament, deşi în anii trecuţi, după 1 octombrie oamenii începeau să se imunizeze. Nici la alte farmacii nu a fost cerere – doar câteva doze vândute.

Vaccinarea gratuită a persoanelor cu risc ridicat de îmbolnăvire este programată să înceapă abia după 15 octombrie, deşi ar fi trebuit să demareze la 1 octombrie. Asta pentru că licitaţia pentru vaccinul care protejează de gripa de sezon nu s-a terminat încă. Pe de altă parte, imunizarea contra gripei porcine începe abia în decembrie. ,,Împotriva gripei obişnuite vor fi vaccinaţi vârstnicii, pacienţii cu boli cronice şi profesorii din şcoli, urmând ca alte categorii, cum ar fi copiii, gravidele, cadrele medicale să fie prinse în planul de vaccinare contra AH1N1”, a declarat Oana Grigore, consilier în Ministerul Sănătăţii.

Vaccinul împotriva gripei sezoniere, relativ eficient contra gripei H1N1

Vaccinul antigripal din sezonul 2008-2009 oferă o anumită protecţie împotriva gripei H1N1, în special împotriva formelor ei cele mai severe, potrivit unui studiu realizat în Mexic şi publicat în revista British Medical Journal.

Cercetătorii, a căror echipă a fost condusă de epidemiologul mexican Jose Luis Valdespino, au ţinut să sublinieze totuşi că aceste rezultate „preliminarii” trebuie să fie privite cu prudenţă şi că ele „nu demonstrează în niciun fel faptul că vaccinarea sezonieră ar trebui să înlocuiască vaccinarea contra gripei H1N1”. Farmaciile braşovene au în stoc vaccinuri împotriva gripei de sezon, însă acestea nu sunt prea căutate. O doză costă în jur de 30 -35 de lei

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Vladimir Putin îl schimbă pe Serghei Şoigu de la Apărare. Noul ministru este Andrei Belousov / Şoigu, numit secretar al Consiliului rus de Securitate în locul lui Patruşev / Serghei Lavrov rămâne ministru de externe / Precizările Kremlinului

News.ro acum 8 ore
Vladimir Putin l-a propus pe Andrei Belousov pentru postul de ministru al apărării, deţinut anterior de Serghei Şoigu, informează TASS, care citează un comunicat postat pe canalul de Telegram al Consiliului Federaţiei, camera superioară a parlamentu

UPDATE - Accident pe Podul Basarab din Capitală, o maşină este răsturnată pe şosea / La faţa locului au ajuns 5 ambulanţe SMURD / Ieşirea spre Cartierul Militari, blocată / 7 victime, la spital, starea lor nefiind gravă/ Precizările Poliţiei Capitalei

News.ro acum 10 ore
Un accident grav a avut loc, duminică seara, pe Podul Basarab din Capitală, potrivit informaţiilor care circulă pe reţelele de socializare ieşirea spre cartierul Militari fiind blocată. La faţa locului se află multe echipaje de poliţie, pompieri, am

Preşedinta Macedoniei de Nord a refuzat să pronunţe la depunerea jurământului noul nume al ţării sale

HotNews acum o ora
Skopje a ajuns la un acord "istoric" cu Grecia în 2018, acceptând să adauge termenul geografic "Nord" la numele ţării pentru a pune capăt unei îndelungate dispute cu ţara vecină. Gordana Siljanovska-Davkova, prima femeie preşedinte al Macedoniei de

Evaluările naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a încep luni

HotNews acum 25 minute
Evaluările naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a în anul şcolar 2023 - 2024 încep luni, conform calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Elevi la școalăFoto: Shutterstock În perioada 13 - 29 mai este programată sesiunea de eval

Gloria Bistriţa pierde finala EHF European League

Mediafax acum 9 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa a pierdut, duminică, finala EHF European League, 27-29 (15-14), în faţa echipei norvegiene Storhamar Handball Elite. Finala competiţiei europene s-a disputat în Austria, la Graz. Tot duminică şi tot la Graz,

Marcel Ciolacu, despre Mircea Geoană: Am crezut că se ocupă cu RĂZBOAIELE, nu cu lansări de cărți

Gandul acum 8 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat duminică seara la Antena 3 că Mircea Geoană, aflat în poziția de secretar general adjunct al NATO, ar fi trebuit să se ocupe de războaiele aflate în derulare, nu de lansări de cărți. Avem două conflicte,

Simona Halep şi-a aflat prima adversară de la Trophée Clarins!

Ziua Constanta acum 10 ore
Simona Halep, locul 1149 WTA, va juca împotriva sportivei americane Mccartney Kessler, numărul 123 mondial, în primul tur al turneului Trophée Clarins. Halep şi Kessler nu au mai fost adversare în circuitul WTA. Când va avea loc turneul? Trophée Cla

Parlamentarii germani sugerează că aliații ar putea proteja spațiul aerian din vestul Ucrainei de pe teritoriul Poloniei și României

Ziare.com acum 8 ore
Mai mulți parlamentari germani, atât din partidele aflate la putere, cât și din opoziție, au susținut ideea ca aliații să apere spațiul aerian din vestului Ucrainei de pe teritoriul NATO, a relatat Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ). FAZ a scris c

Naţionala de handbal a României ratează calificarea la Campionatul Mondial

Mediafax acum 10 ore
Naţionala de handbal masculin a României a fost învinsă duminică de Cehia, la Brno, cu 29-20 (15-9), în manşa retur a barajului de calificare la Campionatul Mondial din 2025. În tur, în Baia Mare, România a învins Cehia cu 31-30. Ediţia din 2025 a C

Simone Tempestini a câştigat Raliul Argeşului

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Simone Tempestini, campionul naţional en titre, a câştigat, sâmbătă, Raliul automobilistic al Argeşului, etapa a doua a Campionatului Naţional de Raliuri Betano. Simone Tempestini a obţinut astfel a cincea sa victorie în această cursă. Echipajul Sim

Vremea

București
acum

10°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

7°/17°
joi

12°/19°
Iasi
acum

lun.

6°/15°
mar.

7°/15°
mie.

5°/16°
joi

9°/19°
Constanta
acum

lun.

9°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/14°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

5°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

lun.

4°/21°
mar.

9°/20°
mie.

11°/19°
joi

9°/21°