Romanul «Geamantanul» de Serghei Dovlatov este scris cu umor cinic, fără patimă şi fără ură.
Am constatat că de ceva vreme există o pasiune teribilă a presei noastre de a descoperi amănunte „inedite" din viaţa lui Nicolae Ceauşescu. Toate mi se par nişte futilităţi: că a fost homosexual, că a fost un elev premiant, că se hârjonea cu Elena pe unde apuca... Am şi eu o futilitate de acest gen!
Am citit romanul „Geamantanul" de Serghei Dovlatov, apărut la Editura Humanitas, în traducerea doamnei Margareta Şipoş. Mi-a plăcut. Un roman scris cu umor cinic, fără patimă şi fără ură.
Dar ceva din această carte mă frământă. Personajul principal, ajuns ucenic într-o echipă de cioplitori din Leningrad, povesteşte la un moment dat că, în anii '70, sculptorii sovietici aveau multe comenzi, aproape „inepuizabile". Oraşele Uniunii Sovietice erau pline de statuile lui Lenin şi Karl Marx. În piaţa centrală a unui orăşel, spune personajul, a fost inaugurat un monument închinat lui Lenin. „Era înfăţişat în cunoscuta postură de turist, pe şosea, făcând autostopul", notează cu ironie personajul (un alter-ego al scriitorului, care în 1978 emigrează în SUA). Când statuia a fost dezvelită, oamenii au început să râdă. Un singur om nu a râs: sculptorul statuii. El îi sculptase două şepci lui Lenin, una pe cap, alta strânsă în pumn. Activiştii de partid au acoperit repede statuia şi, în cursul nopţii, sculptorul a eliminat şapca în plus. A doua zi dimineaţă, Lenin arăta calea spre viitorul luminos al omenirii, cu o singură şapcă.
Fragmentul lui Serghei Dovlatov mi-a amintit de întâmplarea în care Nicolae Ceauşescu a apărut într-o poză din „Scînteia", prelucrată şi scăpată de „organele de partid", la sfârşitul anilor '80, cu două pălării: una în mână şi una pe cap. Mai mult, anecdota (sau legenda?) a fost recreată în filmul „Amintiri din Epoca de Aur" de