In Basarabia, mai crunt ca aiurea, s-a trait sub vremi si scriitorul basarabean este, macar in cazurile notorii (Druta ar fi inca unul dintre ele), o fiinta schizoida. Ce se mai poate face in decembrie? Sau, mai exact: in zile cind lumea sta parca sa se pravale, acasa si mai departe (pricepeti aluzia). Pai, ce, daca nu un plonjon in apele imponderabilelor? Nu mai suport sa accesez update-uri cu privire la viitorul monedei europene. Cine se apuca de fisat in sensul acestei teme trebuie sa-si traga grabnic si un psiholog: se lasa cert cu depresie. Nu doar moneda euro se depreciaza (sau se clatina, luati-o cum vreti), ci si o intreaga cohorta de reprezentari (toleranta, bunastare etc.; lista completa o gasiti in gura parlamentarilor de orice calibru si orientare). Ma tem ca, la viteza aceasta a deceptiei si disperarii intru mizele bovarizate prematur, homo erectus s-ar putea sa redevina mai devreme decit se asteapta unii carnasierul de care ne crezuseram definitiv emancipati... Ei, bine, in starea aceasta de gratie - anxietate & constiinta a raspunderii pentru propria incertitudine - e cel mai bine sa te arunci de partea cealalta a literelor... O tema numai buna, s-ar zice, pentru dezertiunea din real: scriitorul basarabean, entitatea lui generica. Cit e de cuantificat aici si cit e doar himera, cit - prezenta, cit - bovarism? Nu va grabiti sa foiletati mai departe: m-a tentat si pe mine, dar mi-am reprimat puseul de plictis pentru a fi recompensat de un punct de vedere neasteptat. Deocamdata, o repede statistica. Citi stiu ca prima carte de poezie romaneasca a aparut nu oriunde, ci la Dubasari si hat in negurosul 1796, fiind semnata, vorba lui Calinescu, de „un oarecine, muntean dupa limba, care isi da numai initialele"? Este vorba de Ioan Cantacuzino, fiul unui culcer si al unei fiice de domnitor moldovean. Manolescu il citeaza in Istoria... sa ca pe primul poet cult.