Un cal înhămat la căruţă a sărit în faţa unei maşini, iar, în urma impactului, trei persoane au ajuns la spital. Şoferul autoturismului s-a speriat şi a leşinat. Salvarea a fost pasagerul aflat pe scaunul din dreapta, care a tras frâna de mână şi maşina s-a oprit.
Accidentul de circulaţie a avut loc astăzi, în jurul orei 17.00, pe centura ocolitoare a municipiului Târgu-Jiu. Cu toate că nu avea permis, ocupantul scaunului din dreapta şoferului nu şi-a pierdut cumpătul. Acesta a tras frâna de mână, iar autoturismul s-a oprit după aproximativ 100 de metri, chiar lângă un stâlp. Cabalina a murit pe loc în urma impactului. „Din primele verificări a rezultat că accidentul s-a produs după ce cabalina s-a speriat şi ar fi pătruns pe sensul opus de mers. Urmează să continuăm cercetările şi să stabilim cu exactitate cauzele producerii evenimentului rutier“, a spus Valeriu Văduva, agent şed adjunct.
Trei persoane au ajuns la spital. Este vorba despre şoferul din Hunedoara, care a intrat în stare de inconştienţă, pasagerul din dreapta, dar şi despre căruţaşul care se afla în vehicul în momentul producerii acestui eveniment.
Căruţaşul s-ar putea alege cu dosar penal
Rudele şoferului în vârstă de 40 de ani au ajuns în scurt timp la locul accidentului. Bărbatul venise la Gorj să-l ia pe fratele său la Hunedoara. „Fratele meu se afla în maşină. Se află în stare destul de gravă. Mi-a spus că le-a sărit un cal în faţă. Din teamă şi reflex, a tras frâna de mână ca să nu se întâmple ceva“, a precizat una dintre rude.
Martorii spun că autoturismul a evitat ca prin minune stâlpul de electricitate. Dacă se va stabili că cel care se afla în căruţa este vinovat, acesta se va alege cu dosar penal şi va fi cercetat pentru vătămare corporală din culpă.