A ajuns un soi de snoavă cinică a istoriei recente faptul că, în zilele în care abia ce apucase să se ducă de râpă regimul lui Ceauşescu, la un moment dat se striga printr-o piaţă, de către nişte manifestanţi aflaţi în primele rânduri, „Jos perestroika!”, iar cei aflaţi mai în spate îi întrebau pe vecinii din faţă ce se spune să se dea jos, ca să poată striga şi ei cum se cuvine. Până la urmă, din vorbă-n vorbă şi din ureche-n ureche şută, cei din spate ajungeau să strige „Jos Petre Stoica!”, la unison cu cei din faţă care ţipau „Jos perestroika!”. Habar n-aveau cine ar fi putut fi acel Petre Stoica şi dacă el exista cu adevărat ca personaj indezirabil al Revoluţiei din 1989, dar trebuia dat jos, pentru că imboldul venea de la cei din rândurile din faţă, care trebuie că ştiau ei mai bine ce văd, ce zic şi ce fac. Uneori, vocea mulţimii distorsionează, iar perestroika rima, totuşi, cu un generic Petre Stoica. Aşa se auzea din spate, în loc de „Jos perestroika!”, „Jos Petre Stoica!”. Era suficient pentru o rimă grotescă şi un demers de turmă.

Că a fost vorba de o snoavă stupidă scornită în umbra acelor zile încărcate de emoţii aspre de vreo minte prăfuită sau că a fost un fapt real asta contează mai puţin. Cert e că sindromul „perestroika – Petre Stoica” se manifestă şi acum. Şi e legat de Roşia Montană. Pe şleau, unii iau parte la marşuri de protest faţă de exploatarea aurului de la Roşia Montană fără ca măcar să aibă habar de cum vine treaba asta. Se duc fiindcă e oarecum la modă să protestezi legat de Roşia Montană. Mai socializează, mai glumesc, îi mai iau în tărbacă mai apoi pe cei care au fost prea leneşi ca să vină alături de ei să protesteze. Dar dacă îi întrebi în amănunt cum e, de fapt, cu Roşia Montană şi ce ştiu despre acest subiect, se fâstâcesc ori se zgâiesc, după caz, zicând, generic, că nu vor poluarea mediului. Haida-de! Păi cine naiba ar vrea