Privind retrospectiv activitatea ultimelor luni la Teatrul de Operetă, se poate spune că aceasta reflectă din plin strategia managerială afirmată, încă de la preluarea directoratului, de regizorul Răzvan Dincă, hotărît să transforme teatrul în „altceva“. În primul rînd şi-a propus să impună musicalul ca semn al modernului, iar cînd l-am întrebat, atunci, ce se va întîmpla cu publicul iubitor de operetă, mi-a spus că… poate vedea spectacole de gen la… Budapesta. Ei bine, a adus Budapesta aici, montînd un excepţional musical – Romeo şi Julieta – în regia lui Kero, care apoi a pus în scenă şi operete (autocopiindu-se frecvent), a regizat pînă şi gala din Festivalul de anul trecut, context în care a prezentat şi producţia (discutabilă) cu Liliacul din capitala Ungariei, colaborarea regăsindu-se, nu demult, în acelaşi musical interpretat de artiştii teatrului alături de oaspeţi din ţara vecină, cîntat deci în română şi maghiară, dar foarte omogen sub aspect muzical şi scenic, ei avînd o Doică prea divă, dar şi o Julieta excelentă, noi avînd… restul. Pe de altă parte, anul trecut teatrul a demarat un proiect ambiţios în colaborare cu Accademia Scala din Milano, „Scenart“ propunîndu-şi o specializare a „tehnicului“ prin cursuri oferite de italieni, aspecte detaliate recent în conferinţa de presă la care au participat şi oficialii scalieri (dar nu şi cronicari…), Răzvan Dincă referindu-se la rezultatele etapei precedente, incluse în „Raportul SCENART“, cercetarea sociologică şi desfăşurarea cursurilor avînd ca rezultat „identificarea problemelor cu care se confruntă personalul care lucrează în domeniu, dar şi a posibilităţilor de îmbunătăţire a competenţelor specifice“.

Şi pentru că „sistemul academic nu susţine formarea unor profesionişti pentru domeniul artelor spectacolului prin profiluri sau module de formare specifice“, intenţia este ca, la finalul ce