Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pentru oamenii muncii, 100.000 de locuinţe pe an

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 14 februarie 2009 ·

Nicolae Ceauşecu avea planuri mă­reţe şi foarte ambiţioase. El dorea ca până în anul 1995 să rezolve, în linii generale, problema locuinţei pentru toţi cetăţenii din oraşele ţării, iar până în anul 2000, fiecare locuitor al ţării să aibă asigurată cel puţin o locuinţă de 14 mp, iar împreună cu dependinţe să ajungă la 18-20 mp.

Fondurile pe care bugetul de stat le aloca în anul 1989 pentru construcţia de locuinţe se ridicau la 1.945 de mili­oane de lei, de aproape trei ori mai mari decât în anul 1950.

Cum planurile şefului ţării erau lege, pe şantierele ţării se lucra în 1989 într-un ritm susţinut, fiind în construcţie 60.000 de locuinţe, din care 9.752 în Capitală. Acum douăzeci de ani, în Bucureşti se ridicau blocurile din zona Sebastian, Vitan, Ştirbei Vodă, Mihai Bravu – Piaţa Muncii, etc. Pe şantierele aferente blocurilor S12, S13, S14 şi S15 din zona Sebastian, lu­cră­rile erau aproape de finalizare, 1.300 de apartamente unde constructorii lu­crau ore suplimentare pentru ca acestea să poată fi livrate la timp, după cum nota România liberă de la 16 februa­rie 1989. Şi în zona Ştirbei Vodă, între Calea Plevnei şi Strada Berzei, se construiau 600 de apartamente după o arhitectură deosebită la acea vreme. "Sunt construite din secţiuni tip cu faţa de monolit, ceea ce conduce nu numai la un nivel ridicat al execuţiei, ci şi la obţinerea unor rezolvări de plastică arhitecturală deosebită", scria presa vremii. Ceauşescu avea nevoie de tot mai multe locuinţe, pentru că aducea lu­mea din sate în oraşe în urma procesului de industrializare forţată. Statistica epocii arată că între anii 1951 şi 1989 s-au construit 5.400.000 de lo­cuinţe în oraşele şi co­munele ţării, din care 3.200.000 după 1966. Cei mai buni ani au fost între 1981 şi 1988, când s-au ridicat peste 100.000 de lo­cuinţe în fiecare an, conform da­te­lor prezentate în Anu­a­rul st

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Actorul Costel Constantin a încetat din viaţă

News.ro acum 23 minute
Actorul Costel Constantin a încetat din viaţă la vârsta de 81 de ani, conform unui anunţ făcut miercuri de Teatrul Naţional Bucureşti.

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum o ora
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 27 minute
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Descoperire macabră într-o parcare din Suceava. Ce au găsit pompierii într-o mașină carbonizată

Ziare.com acum 52 minute
Un bărbat a fost găsit mort într-o maşină care a ars într-o parcare de pe raza localităţii Şcheia din judeţul Suceava, au anunţat, miercuri, 22 mai, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Potrivit acestora, la faţa locului

Klaus Iohannis, despre bătaia din Parlament: Incalificabil / „Avem evenimente nedorite, din păcate, Made in Romania”

Gandul acum 11 minute
Președintele Klaus Iohannis declară că episodul violent de marți din Camera Deputaților, în care au fost implicați foștii miniștri PNL, Florin Roman și Dan Vîlceanu, este incalificabil. Întrebat, la Zărnești despre acest subiect, președintele răspun

Generalul Gheorghiţă Vlad: Prognoza pe care o facem realităţii de mâine include unele scenarii care indică probabilitatea escaladării conflictelor, inclusiv de natură militară / Mizăm pe efectul de descurajare generat de o capacitate defensivă credibilă

News.ro acum o ora
Şeful Statului Major al Apărării, general Gheorghiţă Vlad, a declarat miercuri că unele prognoze şi scenarii indică porbabilitatea escaladării conflictelor, incluisiv a celor de natură militară, motiv pentru care, pentru diminuarea acestei probabili

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

Reacţia lui Iohannis după ce şeful Armatei a avertizat că există riscul escaladării conflictului din Ucraina şi că România trebuie să se pregătească

Mediafax acum 20 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a fost întrebat, miercuri, dacă are informaţii privind vreo ameninţare directă asupra României. „Nu există nicio ameninţare directă, dar sigur militarii întotdeauna se pregătesc pentru toate situaţiile posibile. Din toate

Alpinistul român Gabriel Tabără a murit pe Everest

Mediafax acum 57 minute
„Gabriel şi ghidul său Sherpa au avut o zi normală şi au intrat în corturile lor, aşa cum fac de obicei alpiniştii. Dar Gabriel nu s-a trezit în următoarea normă", a declarat Mohan Lamsal, propritearul compania ce organzia expediţia, pentru Everest

Iohannis, întrebat despre posibila escaladare a conflictului din Ucraina: Din toate informaţiile pe care le am eu, pot spune că România este o ţară sigură. Românii nu trebuie să se teamă

News.ro acum 46 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri la Zărneşti, întrebat dacă posibile scenarii de escaladare a conflictului din Ucraina şi dacă există vreo ameninţare directă la ţara noastră, că din toate informaţiile pe care le are, poate spune că R

Vremea

București
acum

23°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

26°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

20°
mie.

15°/22°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°