Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mazăre spune că pasarela din Mamaia va fi dată în folosinţă "în jurul datei de 1 iunie"

Publicat in Romania Libera, joi 26 aprilie 2012 ·

Primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, a afirmat că turiştii care vor veni la vară pe litoral se vor putea plimba pe mare cu ambarcaţiuni de agrement şi cu vase de pasageri întrucât pasarela din staţiunea Mamaia urmează să fie dată în folosinţă "în jurul datei de 1 iunie", potrivit Mediafax.

"Pasarela o s-o inaugurăm pe 1 iunie sau în jurul acelei date. Cred că este gata, numai că îi lipsesc mijloacele de siguranţa navigaţiei: trebuie balizată, trebuie iluminată ca şi obstacol nocturn, trebuie puse elemente de siguranţă pentru cei care vor merge pe pasarelă - colace de salvare etc. Lucrăm la aceste elemente de siguranţă", a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, Radu Mazăre.

El a spus că turiştii vor putea merge pe pasarelă, de unde vor putea lua nave pasager pentru a se plimba pe mare, fiind în discuţii cu oameni de afaceri din Turcia care ar urma să vină la Constanţa să asigure acest serviciu.

"Se vor face plimbări de agrement pe Marea Neagră, plecând de la această pasarelă, spre Portul Tomis, spre Eforie şi Mangalia. Un pasager va fi prezent aproape sigur, iar acum sunt în discuţii cu două sau trei pasagere de la Istanbul. Deci vor veni turcii cu bărcile lor (...) Pentru a putea să impulsionăm şi să putem da drumul acestui dig de agrement este dificil să pui acum un om să facă o investiţie de un milion de euro într-un pasager. Atunci mai bine găsim doi turci care au aceste pasagere. Fac 20 de ore de la Istambul până aici, stau 2-3 săptămâni şi testează piaţa şi, dacă lucrurile funcţionează, rămân aici. După care eu sper ca şi românii să-şi dea seama că este o afacere", a mai afirmat primarul Constanţei, care a precizat că aceste plimbări cu ambarcaţiuni pe mare vor fi promovate în hoteluri.

Construcţia acestei pasarele pentru acostarea de ambarcaţiuni de agrement este un proiect mai vechi al primarului municipiului Const

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 9 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum 5 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 8 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum 8 ore
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum 6 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 11 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

Ciolacu: „România se prăbuşeşte dacă nu mai are acces la fondurile europene şi dacă nu implementează reformele din UE”

HotNews acum 12 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că sustenabilitatea economică a României depinde de fondurile europene fără de care țara noastră „se prăbușește”. Ciolacu a făcut această afirmație, referindu-se la retorica antieuropeană din spațiul public, în cad

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum 8 ore
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Atalanta Bergamo și Bayer Leverkusen vor juca finala Europa League

HotNews acum 6 ore
Campioana neînvinsă a Germaniei în acest sezon, Leverkusen, s-a calificat în finala Europa League după 2-2 cu AS Roma în manșa retur, revenind pe final după ce fusese condusă cu 0-2. Jucătorii lui Bayer LeverkusenFoto: Hollandse Hoogte / Shutterstoc

Cutremur în România. Ce magnitudinea a avut seismul

Ziare.com acum 11 ore
Un cutremur slab s-a produs joi seară, la ora 17:57, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul, cu magnitudinea 3,9, a avut loc la adâncimea de 143,6

Vremea

București
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/16°
lun.

9°/21°
Iasi
acum

vin.

8°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

vin.

9°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/19°
Timisoara
acum

12°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°