Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Felicia Filip: "În liceu, atât eu, cât şi colegii mei eram rockeri declaraţi"

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 14 noiembrie 2013 ·

Soprana a povestit că în adolescenţă cine avea casete cu muzică rock era un erou.

Cine ar fi bănuit că soprana Felicia Filip, ce a cântat la Royal Opera House Covent Garden în Londra, la Staatsoper în Viena şi a fost a fost încoronată ca “Noua regină a Traviatei" de către publicaţia “L’est Republicain" din Nancy ascunde o pasiune pentru rock încă din tinereţe.

"Din copilărie am cochetat cu acest gen de muzică şi îmi aduc aminte cum ascultam rock pe programul doi, la radio. În anii de liceu, atât eu, cât şi colegii mei eram rockeri declaraţi. Lucrul acesta se manifesta şi la orele de curs. Doream mai degrabă să chiulim şi să mergem să cântăm împreună", îşi aminteşte soprana, care va lansa luni, 18 noiembrie, albumul "Felicia Filip-Fata din vis“, un material discografic ce readuce în atenţia publicului zece dintre piesele rock româneşti cele mai frumoase.

"Aveam chiar repertoriu de muzică rock şi ne luam la întrecere care ştim mai multe melodii, care avem o interpretare mai complexă. La acel moment aveam cu greu acces la acest gen de muzică. În momentul în care reuşeam să punem mâna pe o casetă audio şi aveam un casetofon era o mare victorie. Cel care avea aceste două unelte era un erou şi în jurul lui se adunau o mulţime de oameni. Era foarte frumos pentru că aceste sentimente se transmiteau de la unul la celălalt. Păcat că nu a existat la acea vreme un soi de cameră ascunsă care să păstreze "documente valoroase"", povesteşte Felicia Filip.

Acest articol este proprietatea Evenimentului zilei şi este protejat de Legea drepturilor de autor. Orice preluare integrală sau parţială a conţinutului se poate face doar cu citarea sursei, astfel: pentru publicaţiile tipărite - ziarul Evenimentul zilei, iar pentru publicaţiile online - www.evz.ro

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO+FOTO Incident INCREDIBIL la Turneul de la Roma. Novak Djokovic s-a prăbușit la pământ, după ce a fost lovit în cap cu un obiect

Gazeta Sporturilor acum o ora
După ce s-a calificat fără probleme în turul trei de la Roma, învingându-l în două seturi pe Corentin Moutet, scor 6-3, 6-1, Novak Djokovic (36 ani) a avut parte de un incident neplăcut după încheierea disputei.

Aproximativ 30 de răniţi spitalizaţi, doi grav, în Argentina, într-o coliziune între două trenuri pe un pod feroviar în cartierul Palermo, la Buenos Aires. Zeci de ambulanţe la faţa locului. 90 de persoane evaluate, 60 rănite, 30 uşor

News.ro acum o ora
Aproximtiv 30 de persoane au fost spitalizate, două în stare gravă, în urma unei coliziuni între un tren de periferie din Buenos Aires cu o ramă de întreţinere, anunţă salvatori, relatează AFP. Cei doi răniţi grav - cu traumatisme craniene - au fost

O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ

HotNews acum 3 ore
O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ și ar putea provoca perturbări ale rețelelor electrice și sateliților încă de vineri seara, precum și aurore impresionante, au avertizat autoritățile americane, potrivit AFP. furtună so

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum 3 ore
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

Tragedie la Spitalul de Urgență din Târgoviște. Un tânăr s-a aruncat pe geamul salonului unde era internat, în prezența familiei

Ziare.com acum 2 ore
Un tânăr de doar 22 de ani a murit vineri, 10 mai, la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, după ce s-a aruncat pe geamul salonului de la secția de chirurgie unde era internat. Tânărul a făcut gestul extrem chiar în prezența familiei, care er

Titluri de stat Tezaur: Statul se împrumută de la români cu dobânzi neimpozabile de până la 6,85%

Wall-Street.ro acum 8 ore
Românii pot investi, începând de luni, 13 mai, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturitãți de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%. Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpo

Marcel Ciolacu, întrebat dacă e bine ca PSD să susţină un primar condamnat pentru proxenetism: „Românii au întotdeauna dreptate”

HotNews acum 3 ore
Întrebat vineri, la Brăila, dacă i se pare potrivit ca o persoană condamnată pentru proxenetism şi participare la grup infracţional să fie candidat din partea social-democraților, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a evitat un răspuns clar, limitându-se s

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum 5 ore
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 6 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Vremea

București
acum

12°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/19°
mar.

13°/19°
Iasi
acum

14°
sâm.

10°/21°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

sâm.

8°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/14°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

8°/19°
dum.

8°/15°
lun.

6°/17°
mar.

8°/18°
Timisoara
acum

14°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/18°
lun.

9°/21°
mar.

10°/21°