Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Filaret Moţco, românul ucis în Afganistan, era expertul politic în biroul ONU de la Mazar-i-Sharif

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 2 aprilie 2011 ·

Filaret Moţco, românul ucis vineri în Afganistan, ocupa la momentul atacului poziţia de locţiitor al şefului biroului de la Mazar-i-Sharif al Misiunii de Asistenţă a Naţiunilor Unite în Afganistan (UNAMA) şi era expertul politic cu rangul cel mai înalt din cadrul biroului.

Înaintea mandatului din Mazar-i-Sharif, Filaret Moţco lucrase şi în cadrul biroului regional sudic al UNAMA din Kandahar, anunţă MAE într-un comunicat, citat de NewsIn.

Pe parcursul a peste 11 ani de carieră, Filaret Moţco, în vârstă de 43 de ani, a acumulat o experienţă impresionantă în serviciul organizaţiilor internaţionale, potrivit Ministerului de Externe. Activitatea sa în organizaţiile internaţionale a inclus misiuni de teren în Kîrgîzstan, Federaţia Rusă - nordul Caucazului (Cecenia) şi Tadjikistan, în cadrul OSCE, în Federaţia Rusă (Cecenia şi Inguşetia), în cadrul Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (UNHCR) şi la Centrului regional de combatere a criminalităţii transfrontaliere al Iniţiativei de Cooperare din Europa de Sud Est de la Bucureşti.

Născut la Câmpulung Moldovenesc, Moţco era specialist în ştiinţe politice, drept internaţional şi relaţii internaţionale, cu o pregătire solidă în domeniul alertelor timpurii, prevenirii şi managementului conflictelor, al reabilitării postconflict şi al urgenţelor civile.

MAE le solicită autorităţilor afgane să ia toate măsurile necesare pentru ca vinovaţii să fie aduşi în faţa justiţiei şi condamnaţi pentru faptele lor.

De asemenea, Ministerul român de Externe le cere autorităţilor afgane şi forţelor de securitate prezente în Afganistan să ia toate măsurile care se impun pentru asigurarea securităţii personalului ONU şi al altor organizaţii internaţionale. Atacurile împotriva personalului care lucrează în sprijinul poporului afgan şi al păcii sunt inacceptabile.

MAE transmite sincere condoleanţe familiei lui

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 55 minute
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

METEO. ANM: Cod galben de ploi şi vânt în 18 judeţe, până joi dimineaţa

Mediafax acum 35 minute
Sunt vizate judeţele Sălaj, Cluj, Bihor, Alba, Sibiu, Hunedoara, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman şi Olt. În aceste zone vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se v

Gabriela Firea: În ultimii patru ani, CULTURA a fost cu adevărat o “Cenuşăreasă” / 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene

Gandul acum 42 minute
Gabriela Firea, candidata PSD la Primăria Capitalei, a anunțat, miercuri, un plan ambițios în 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene, în contextul controversei generate de intenția actualului primar de a desființa mai multe instituții de cul

Sebastian Burduja: Planul pentru Bucureşti s-a născut şi din discuţiile pe care le-am avut cu domnul Profesor Nicolae Noica, Preşedintele Bibliotecii Academiei Române / Bucureştiul a căzut pradă lipsei de viziune şi de interes real

News.ro acum 57 minute
Candidatul PNL la Primăria Generală, Sebastian Burduja, afirmă că Planul său pentru Bucureşti s-a născut şi din discuţiile pe care le-a avut cu domnul Profesor Nicolae Noica, Preşedintele Bibliotecii Academiei Române. El arată că Bucureştiul a căzut

INS: Exporturile României de produse din tutun au crescut în 2023 la peste 1.6 mld. de euro / 1,2 mld. euro - contribuția pozitivă a sectorului de tutun la balanța comercială a României anul trecut

HotNews acum 2 ore
Conform celor mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică (INS), valoarea totală a exporturilor de produse din tutun brut și prelucrat, precum țigarete și consumabile pentru produsele din tutun încălzit, a fost de 1,68 de miliard

Marcel Ciolacu: România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise iar cele rămase în viaţă erau ameninţate cu falimentul / Ministrul economiei pregăteşte un proiect ambiţios privind Drona Românească

News.ro acum 23 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, la deschiderea Expoziţiei internaţionale Black Sea Defense and Aerospace - BSDA 2024 că România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise, iar cele rămase

Rusia provoacă un nou conflict cu o țară vecină. Se pregătește de revizuirea frontierei maritime în Marea Baltică, în ciuda convențiilor ONU

Ziare.com acum 44 minute
Ministerul Apărării de la Moscova a propus o revizuire a delimitării apelor teritoriale ruse din Marea Baltică, relatează miercuri agenţia Interfax, care citează un proiect de lege făcut public de guvern, potrivit Reuters. Este neclar din document d

Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, recuzată în dosarul accidentului de la 2 Mai / Procesul se va relua de la început

News.ro acum 3 ore
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu a fost recuzată în dosarul accidentului de la 2 Mai, iar procesul se va relua de la început cu un alt judecător. Joi era următorul termen în dosar, iar între timp CSM a aprobat transferul magistratului de la Judec

Republica Moldova a semnat un parteneriat de securitate şi apărare cu UE. Este prima ţară care încheie un astfel de acord cu blocul comunitar

News.ro acum 2 ore
Republica Moldova, care speră să adere la UE până în 2030, a semnat un parteneriat de securitate şi apărare cu Uniunea Europeană, fiind prima ţară care încheie un astfel de acord cu blocul comunitar, a anunţat marţi şeful politicii externe a UE, Jos

Circulaţie în condiţii de ploaie şi de ceaţă pe mai multe drumuri din ţară

Mediafax acum 3 ore
Pe autostrada A 1 Bucureşti-Piteşti, traficul se desfăşoară pe un carosabil umed, în condiţii de ploaie pe tronsonul kilometric 70-120 şi aglomeraţie la intrarea în capitală, pe A 2 Bucureşti-Constanţa se circulă în condiţii de ceaţă densă între kil

Vremea

București
acum

16°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

22°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

18°
mie.

15°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

19°
mie.

15°/24°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°