În mod normal, îţi trebuie un prenume ieşit din comun ca să nu ai nevoie de unul de familie, dar din acest punct de vedere - ca de altfel în tot ce a făcut - Steve Jobs era diferit. A fost întotdeauna doar „Steve".

În economia computerelor personale - care au evoluat de la voluminosul Apple II la elegantul şi inteligentul iPhone 4s (anunţat în preziua morţii lui Steve) -, Steve a fost singurul showman real al acestei industrii, ajunsă acum una dintre cele mai mari din lume. A inspirat un entuziasm public de masă prin calitatea produselor sale şi prin carisma sa personală. (Alţii au devenit „lideri de business", dar numai Steve a devenit un personaj cunoscut şi admirat de milioane de oameni - inclusiv de chelnerul român din spaţiul de relaxare al British Airways în care stau în acest moment.)

Prima dată l-am întâlnit pe Steve în 1979 sau 1980, la Forumul PC al lui Ben Rosen. Dintr‑un anume motiv, s-a ţinut la un Playboy Resort, din oraşul Lake Geneva (nu se va mai întâmpla niciodată!). Regis McKenna, timp de mulţi ani agentul de relaţii publice al firmei Apple, a organizat întâlnirea. Din câte‑mi amintesc, noi trei sorbeam Cola dietetice, servite de un iepuraş Playboy. Chiar şi atunci, ca om umblat şi cu stagii îndelungate în India, Steve avea un simţ mai dezvoltat pentru lumea din afara Americii educate, cea a clasei de mijloc, decât majoritatea celor din sfera tehnologiei IT.

Am să-mi aduc întotdeauna aminte de impresia pe care Steve a lăsat-o la Forumul PC, un eveniment pe care l-am cumpărat şi condus din 1982 până în 2007. A participat de multe ori la eveniment, de pe la mijlocul anilor '80 şi până în anii '90. Rivalitatea dintre el şi aproape toată lumea din industrie era înverşunată. El şi Apple erau consideraţi nişte individualişti aroganţi, care nu joacă frumos. (Da, uneori a fost necioplit şi cu mine, atunci când, dintr-un motiv sau altul,