Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Al Jazeera se pregăteşte să cumpere Current TV, canal înfiinţat de Al Gore

Publicat in Adevarul, joi 3 ianuarie 2013 ·

Grupul media Al Jazeera din Qatar se pregăteşte să preia canalul Current TV, cofondat în 2005 de fostul vicepreşedinte american Al Gore, potrivit unor surse apropiate dosarului, citate miercuri într-un blog de pe site-ul New York Times, scrie AFP.

Tranzacţia va permite televiziunii Al Jazeera sã obţină un important canal de distribuţie în Statele Unite, unde în prezent este disponibilă numai în câteva oraşe, printre care New York şi Washington, şi o va plasa într-o concurenţă foarte durã cu CNN şi alte canale de informaţii, susţine blogul amintit.

Current TV este, în momentul de faţă, accesibil pentru 60-100 de milioane de familii americane care dispun de televiziune prin cablu sau prin satelit.

Al Jazeera va absorbi o parte din efectivele Current TV, însã va crea un nou post de televiziune cu sediul la New York, cel mai probabil numit Al Jazeera America, potrivit surselor New York Times. Aproximativ 60% din programele sale vor fi produse în Statele Unite, iar restul de la serviciul în limba englezã pe care Al Jazeera îl are deja. Current, scrie The Guardian, a fost fondat cu scopul a fi promovat conţinutul generat de utilizatori, dar a rămas, în cele din urmă, la un format mai convenţional. Fostul guvernator al statului New York, Elliot Spitzer şi fostul guvernator de Michigan sunt în acest moment printre vedetele postului. Current a fost depăşit de MSNBC, scrie The Guardian, în efortul său de a apărea ca o alternativă liberală la reţeaua de televiziune care domină piaţa, Fox News Channel şi l-a cooptat pe fostul şef de la CNN, David Bohrman, în funcţia de preşedinte. Bohrman a dezvoltat reţeaua din punct de vedere tehnologic, dovedindu-se inovator în această privinţă. Veniturile celor de la Current ar putea ajunge la suma de 114 de milioane de dolari în 2013, potrivit firmei de cercetare SNL Kagan.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum 54 minute
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

România TV devansează PRO TV şi devine cea mai urmărită televiziune a României

Gandul acum 43 minute
România TV a urcat, duminică, pe primul loc in topul audientelor, lăsând in urmă PRO TV. Cota de piață inregistrată de România Tv timp de douasprezece ore a fost de 12,3 la suta fata de doar 9,9 la suta cat a obtinut PRO TV. România TV continuă sa d

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum o ora
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Ministrul italian al Apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin. „Are în minte o ordine internaţională”

Ziare.com acum 43 minute
Guido Crosetto, ministrul italian al Apărării a declarat într-un interviu publicat luni, 6 mai, de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diploma

Patru persoane au ajuns la spital, în ultimele 24 de ore, după ce au fost salvate de către salvamontişti

News.ro acum 50 minute
Dispeceratul Naţional Salvamont a anunţat că, în ultimele 24 de ore, au fost salvate 17 persoane de către salvamontişti. De asemenea, din aceste 17 persoane, patru au fost predate Serviciului de Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital. Totoda

Putin ordonă exerciţii nucleare la care vor participa trupe poziţionate în apropiere de Ucraina

G4Media acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus organizarea „în viitorul apropiat” a unor exerciţii nucleare la care vor participa în special trupe poziţionate în apropiere de Ucraina, drept răspuns la „ameninţările” occidentale faţă de Moscova, relatează

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum o ora
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Şase morţi şi 35 de răniţi în urma unor atacuri cu drone în regiunea rusă Belgorod

News.ro acum o ora
Atacuri cu drone ucrainene s-au soldat cu şase morţi şi 35 de răniţi în regiunea Belgorod din Rusia, a anunţat luni guvernatorul regiunii, Viaceslav Gladkov, relatează Reuters. Atacul a avut loc în apropierea satului Bezezovka şi a vizat două autobu

„Atac sinistru”. Un tânăr de 20 de ani, găsit crucificat pe un gard, cu cuie bătute în mâini, într-o parcare din Irlanda de Nord

HotNews acum 4 ore
Un bărbat a fost transportat la spital în urma unei agresiuni grave într-o parcare din localitatea nord-irlandeză Bushmills, în primele ore ale dimineţii de duminică. Tânărul în vârstă de 20 de ani a fost găsit ţintuit de un gard, cu un cui în fieca

Aproape 30 de grade după 15 mai. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

Mediafax acum o ora
După o răcire semnificativă a vremii, meteorologii prognozează chiar 28 de grade Celsius după data de 15 mai. Va ploua mult în zilele de 9 şi 10 mai, conform prognozei meteo pentru următoarele două săptămâni.

Vremea

București
acum

23°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

23°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

21°
lun.

10°/21°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

11°/23°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°