Foto: Cristian Crisbăşan Vorbim despre poluare, mizerie, murdărie, E-uri, deşeuri şi gaze toxice, despăduriri, degradări funciare, praf, distrugeri şi mormane de gunoaie şi moloz ca şi cum toate acestea ar pica din cer, asemeni unor fenomene meteorologice dezastruoase. NU. Ele sunt rezultatul gunoaielor din mintea noastră. Răul pe care îl emanăm în afară se întoarce împotriva noastră mai devreme sau mai târziu. O spune vechiul cod etic al amerindienilor: „Energia răutăţii pe care o emiţi spre Univers va veni înapoi către tine, multiplicată”.
După mii de ani de manipulări, suntem 90% alteraţi. Şi alienaţi. Ne este frică şi ruşine de ceea ce este omul cu adevărat în mod natural. Ne-au dat legi strâmbe şi perverse, împotriva firii, pentru că ştiau că astfel ne vor face să avem mereu ceva de ascuns. Şi că de aceea ne va fi frică. Iar omul supus fricii este slab şi vulnerabil. Diferenţa între ceea ce am fost manipulaţi să credem că suntem şi ceea ce suntem de fapt, cu adevărat, a produs – printr-un proces de hibridizare monstruoasă – gunoaiele din mintea noastră. Ipocrizia. Vanitatea. Egoismul. Indiferenţa. Agresivitatea. Alienarea. Da, omul modern arată aparent normal, dar are creier de mutant. Imposibilitatea de a trăi uman respectând legile lor 100% ne-a făcut să ne adaptăm grotesc la o realitate falsă. Imposibil să fim roboţii umanoizi, aseptici şi „politically correct”, dar şi imposibil să mai fim ceea ce simţim cu adevărat. Nu mai suntem nicăieri. Suntem „între”, în „no man’s land”. Nişte animale de apă dulce adaptate monstruos să-şi ducă viaţa în ape sărate. „Noi suntem, dar ne este urât!”, vorba lui Nichita Stănescu. Suntem precum ţăranii luaţi cu forţa de comunişti de la sat şi duşi la oraş să devină clasa muncitoare – constructorul unei societăţi utopice, împotriva firii umane.
Mai periculoase decât deşeurile industriale sunt, cred eu, producător
