Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Caravana “Minimax” ajunge vineri la Alba Iulia. Copiii pot câştiga o excursie pentru toată familia în Turcia

Publicat in Alba24, joi 9 iunie 2011 ·

Caravana “Minimax” îşi continuă aventura la Alba Iulia. Vineri, Autobuzul Magic va staţiona între orele 13.00 – 18.00, în parcarea Casei de Cultură a Sindicatelor. Pe parcursul a cinci ore, copiii sunt asteptaţi să păşească într-o lume de poveste, unde vor descoperi lucruri noi, utile şi amuzante.

“Te-ai întrebat vreodată ce este sistemul solar sau cum arată planetele? Ce se află sub pâmânt şi câte tipuri de animale există? Cum funcţionează inima şi din câte părţi este alcătuit creierul nostru? Esti pasionat de iluzii optice sau eşti curios să afli câte forme de energie există? Ei bine, toate aceste curiozităţi sunt doar o mică parte dintr-o mulţime de surprize pe care Caravana Minimax le-a pregătit copiilor şi anul acesta”, arată organizatorii.

Ca urmare a succesului de care s-a bucurat în anii trecuti şi a miilor de participanţi, Autobuzul Magic se întoarce şi de această dată, plin cu sute de jucării şi dotat precum un mini-laborator care aduce într-un singur loc toate ştiintele lumii. Astrologia, anatomia, biologia, arta, mediul înconjurător sunt domeniile care stau la baza activităţilor ce vor fi puse în practică, stimulând astfel atenţia şi interesul micuţilor în însuşirea şi dezvoltarea cunoştinţelor generale şi a abilităţilor de învăţare.

“Personajele îndrăgite – Mini, Max, Cuţulache şi Pisicuţa s-au pregătit şi ele să ia parte alături de copii la marea aventură care va aduce multe jocuri, jucării şi voie bună. Corturi gonflabile, numeroase panouri informative şi decorative, măsuţe colorate, toate acestea vor face parte din decorul Minimax, special amenajat pentru zona de joacă”, se arată în comunicatul “Minimax”.

Atmosfera de poveste va fi completată de o mulţime de premii de care copiii se vor putea bucura – cărţi de poveşti, jucării, baloane, dar şi poze cu mascotele preferate. Premiul cel mare constă într-o excursie în Turcia pentr

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elicopterul cu care s-a prăbușit președintele Iranului era de concepție rusească, un Mi-171

HotNews acum 5 ore
Numele aparatului de zbor, apărut atât în media de stat din Iran, cât și pe marile agenții de presă, este un Mi-171, care se fabrică la Ulan Ude, în Republica Bureatia, regiune a Federației Ruse de la nord de Mongolia. Elicopterul președintelui Ebra

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum 4 ore
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum 7 ore
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

Descoperire macabră pe o insuliță de pe râul Siret. Bărbat găsit de doi pescari spânzurat VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Două echipaje de pompieri de la Detaşamentul Tecuci au intervenit duminică seara, 19 mai, în cazul unui bărbat de 47 de ani găsit spânzurat pe o limbă de pământ de pe râul Siret. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, apel

Regele saudit va fi tratat pentru o inflamaţie pulmonară

News.ro acum 3 ore
Regele Salman al Arabiei Saudite va fi supus unui program de tratament la Palatul Al Salam din Jeddah pentru o inflamaţie pulmonară, a anunţat duminică agenţia de presă de stat, la câteva ore după ce a fost supus unor teste medicale, relatează Reute

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 7 ore
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

Doi morţi şi cinci dispăruţi după o presupusă coliziune cu o ambarcaţiune pe Dunăre, în Ungaria

Mediafax acum 9 ore
Cadavrul unui bărbat adult a fost găsit în apropiere de locul accidentului, în timp ce cel al unei femei a fost recuperat mai în aval, iar unităţile de intervenţie în caz de dezastru încă mai căutau cele cinci persoane dispărute, a declarat duminică

Meteorologii au emis cod portocaliu de averse, descărcări electrice şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş / Cod galben pentru judeţul Arad

News.ro acum 6 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş. ANM a emis un cod galben şi pentru

Poliţiştii au prins un deţinut care a evadat de la un punct de lucru, după două ore de căutări prin municipiul Timişoara

HotNews acum 10 ore
Un condamnat încarcerat în Penitenciarul Timişoara, unde avea regim deschis de muncă, fără supraveghere, a evadat duminică din punctul în care lucra, în oraş. Poliţiştii l-au prins pe o stradă din municipiu, după două ore. masina politieFoto: Agerpr

Ministrul britanic al Apărării, Grant Shapps, este foarte îngrijorat de recenta întărire a relaţiilor diplomatice dintre Xi Jinping şi Vladimir Putin

News.ro acum 12 ore
Ministrul britanic al Apărării, Grant Shapps, a declarat duminică că este foarte îngrijorat de recenta întărire a relaţiilor diplomatice dintre preşedintele chinez Xi Jinping şi omologul său rus Vladimir Putin, declarând că aceasta reprezintă o amen

Vremea

București
acum

13°
lun.

12°/23°
mar.

15°/25°
mie.

12°/24°
joi

13°/24°
Iasi
acum

14°
lun.

12°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

13°/24°
Constanta
acum

11°
lun.

11°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

13°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

14°/18°
Timisoara
acum

16°
lun.

15°/22°
mar.

13°/25°
mie.

14°/23°
joi

12°/21°