Comisiile de politică externă din Senat şi Camera Deputaţilor au avizat, ieri, favorabil, cu 24 de voturi „pentru”, un vot „împotrivă” şi o abţinere, nominalizarea Simonei Miculescu pentru postul de ambasador al României la ONU. Ea a primit aprecieri pozitive din partea senatorilor şi deputaţilor membri ai Comisiilor de politică externă, aceştia considerând că deţine profesionalismul necesar pentru a reprezenta cu brio România.
La rândul său, Simona Miculescu a arătat că ONU reprezintă o tribună universală, unde România poate să îşi facă auzită vocea, ea afirmând că va face tot posibilul pentru profilarea internaţională a României cu şi mai multă fermitate. Ea a arătat, răspunzând întrebărilor parlamentarilor, că subiectul Kosovo trece, în actualul context, pe primul loc în lista de priorităţi a misiunii româneşti la ONU. De altfel, Miculescu i-a invitat pe parlamentari la o colaborare constantă, ea spunând că se bazează pe această colaborare cu senatorii şi deputaţii. (M.T.)
Comisiile de politică externă din Senat şi Camera Deputaţilor au avizat, ieri, favorabil, cu 24 de voturi „pentru”, un vot „împotrivă” şi o abţinere, nominalizarea Simonei Miculescu pentru postul de ambasador al României la ONU. Ea a primit aprecieri pozitive din partea senatorilor şi deputaţilor membri ai Comisiilor de politică externă, aceştia considerând că deţine profesionalismul necesar pentru a reprezenta cu brio România.
La rândul său, Simona Miculescu a arătat că ONU reprezintă o tribună universală, unde România poate să îşi facă auzită vocea, ea afirmând că va face tot posibilul pentru profilarea internaţională a României cu şi mai multă fermitate. Ea a arătat, răspunzând întrebărilor parlamentarilor, că subiectul Kosovo trece, în actualul context, pe primul loc în lista de priorităţi a misiunii româneşti la ONU. De altfel, Miculescu i-a invitat pe parlamentari la o