Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PDL a modificat Regulamentul. Roberta pedepseşte parlamentarii opoziţiei micşorându-le diurna cu 21%

Publicat in Gandul, marți 16 noiembrie 2010 ·

• Deciziile se vor lua în Biroul permanent din Camera Deputaţilor fără cvorum.

Conducerea Camerei Deputaţilor va putea lua decizii fără condiţia întrunirii cvorumului. Aleşii au adoptat, marţi, proiectul de modificare a Regulamentului Camerei prin care hotărârile în Biroul Permanent se pot vota de majoritatea celor prezenţi, dar fără a mai fi nevoie, ca până acum, conform cutumei, de participarea a jumătate plus unu din numărul total de membri. Opoziţia s-a opus noii reguli acuzând puterea de abuz.

• În schimb, preşedintele forului legislativ, Roberta Anastase, a susţinut că proiectul "nu modifică niciun rând din Regulament, ci adaugă o afirmaţie care e valabilă şi pentru plen şi e firesc să fie valabilă şi pentru Biroul Permanent: <>". "Nu e nici pumn în gură, nici vreo forţare de regulament, nici măcar modificarea unei virgule, ci adăugarea unei fraze, care e valabilă şi în plen. În plus, e o prevedere europeană", a spus Anastase.

• "Biroul Permanent a fost construit tocmai pentru ca o majoritate conjuncturală să nu genereze abuzuri şi să fie uitate proceduri parlamentare", a reacţionat deputatul PSD, Valeriu Zgonea.

PSD şi PNL se vor plânge Curţii

Într-un final, opoziţia a părăsit lucrările, astfel încât proiectul a fost adoptat doar cu voturile puterii. Roberta Anastase a anunţat, la finalul şedinţei, că deputaţii care au absentat de la lucrările plenului de marţi vor avea diurna tăiată cu 21%: "Deputaţii care absentează astăzi vor avea diurna tăiată cu 21%. Cer Secretariatului General să consemneze şi să aplice". De cealaltă parte, PSD şi PNL au promis că vor sesiza Curtea Constituională în privinţa modificării Regulamentului. Mai mult, social-democratul Bogdan Niculescu Duvăz a declarat că PSD, împreună cu PNL, va continua să absenteze de la lucrările

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 2 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 3 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Surse Reuters: Putin doreşte o încetare a focului în Ucraina pe fronturile actuale

Mediafax acum 4 ore
Trei dintre surse sunt familiarizate cu discuţiile din anturajul lui Putin. „El poate lupta atâta timp cât este necesar, dar Putin este, de asemenea, pregătit pentru o încetare a focului – să îngheţe războiul”, a spus un alt dintre cei patru, o surs

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum o ora
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Ucraina spune că a oprit asaltul rus în Harkov. Lupte aprige în alte părți ale frontului

Adevarul acum 42 minute
Ucraina a susţinut vineri că a oprit ofensiva lansată în urmă cu două săptămâni de armata rusă în provincia nord-estică Harkov şi că a pornit un contraatac în acest sector al frontului. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelesnki a venit din nou în vi

Rareş Bogdan: România trebuie să aibă în următorii 10 ani un preşedinte liberal, un preşedinte echilibrat, un ostaş în fruntea ţării. E aici, preşedintele nostru, Nicolae Ciucă, iar campania începe de pe 10 iunie

News.ro acum o ora
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat, vineri, că România trebuie să aibă în următorii 10 ani un preşedinte liberal, un preşedinte echilibrat, un ostaş în fruntea ţării. ”E aici, preşedintele nostru, Nicolae Ciucă, iar campania începe de

800 de lei pentru familiile care împlinesc cel puțin 50 de ani de căsnicie. Cum justifică primăria din România ”stimulentul financiar”

Ziare.com acum o ora
Primăria oraşului Covasna oferă 800 de lei familiilor care anul acesta împlinesc cel puţin cinci decenii de căsnicie şi sărbătoresc nunta de aur. ”Cuplurile de aur” vor fi sărbătorite în luna septembrie, când vor avea loc Zilele oraşului, iar cele c

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 7 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Sectorul 4 începe construcţia unui teatru în zona de sud a Bucureştiului

Mediafax acum 2 ore
Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti continuă să implementeze proiecte care aduc plusvaloare comunităţii locale şi care, totodată, asigură respectarea drepturilor cetăţenilor în privinţa accesului la servicii culturale de calitate. Proiectul este pu

Vremea

București
acum

28°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

28°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

21°
vin.

15°/21°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
vin.

13°/24°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

20°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°