Relaţia opiniei publice cu serviciile secrete la capitolul imagine este una de tip dinamic, neliniară şi care ar putea fi caracterizată ca fiind una de tip “love-hate”. O distincţie importantă ce marchează această relaţie este dacă regimul respectiv se află în stare de pace sau în stare de război, incluzând toate fazele intermediare între cele două extreme. În situaţiile conflictuale fie ele “calde”, fie “reci”, în mod natural centrul de greutate al activităţilor serviciilor secrete se deplasează net în direcţia preponderenţei intereselor naţionale majore, acestea beneficiind masiv de sprijinul întregii societăţi chiar şi pentru situaţiile în care se înregistrează anumite eşecuri temporare. În timp de pace, eşecurile, mai ales atunci când sunt considerate ca aducând prejudicii nejustificate în raport cu obiectivul acţiunilor întreprinse, provoacă reacţii mult mai aspre, iar uneori necruţătoare la adresa factorilor politici coordonatori. O astfel de situaţie poate fi ilustrată de decizia prezidenţială franceză de a scufunda în 1985 prin explozie unul dintre vasele organizaţiei ecologiste Greenpeace, “Rainbow Warrior”, în Auckland, Noua Zeelandă. În opoziţie, ca tip de reacţie noncritică a opiniei publice poate fi citat cazul operaţiunii serviciului israelian de a executa în Norvegia în iulie 1973, la Lillihammer, pe Ahmed Bouchiki, un chelner marocan identificat în mod eronat ca fiind Ali Hasan Salameh, cunoscutul lider al organizaţiei palestiniene Septembrie Negru.

Nu de puţine ori, conducerea profesională a serviciilor secrete resimte acut absenţa culturii politice şi a muncii de informaţii în conlucrarea cu factorii politici sub a căror coordonare şi control lucrează. Foarte mulţi dintre cei ajunşi în vârful piramidei politice ştiu puţin, sau, şi mai grav, cred în mod eronat că ştiu mult despre specificul muncii de informaţii. Se întâmplă şi la cas