Cit de familiara sau de distanta este pentru noi, romanii, Viena ca poarta a ideii imperiale occidentale ne poate sigur pune pe ginduri impresia diametral opusa noua privind acelasi focar. Caci „Viena-i atit de departe“, suspina Racine in prefata sa la Baiazid. Iar in 1840, inainte de prima mare depresie a „ultimului romantic francez“, Gérard de Nerval, i se tipareau in reviste fragmente din voiajul sau oriental: „Eu am trecut marele zid, caci sa nu uitam ca Austria este China Europei“. Poate ca de la Marc-Aureliu, care si-a scris a doua carte a Colocviilor in castrul Vindobona (antica Viena) unde va fi apoi rapus de ciuma, le-a ramas austriecilor puternica constiinta a individualismului, caci „Asia, Europa, scria imparatul filozof, sint doar mici parti ale universului“.
Trecutul imperial ramas intact in arhitectura Vienei ofera peisajul unui „ramas bun“ neincheiat. S-a spus despre Habsburgi ca si-au organizat cu grija propriul declin, iar despre spiritul vienez ca are o ireverentioasa familiaritate cu moartea.
Dar in luna mai la Viena a inceput si in acest an faimosul festival, conceput in 1951 tocmai ca simbol al renasterii culturale si al intercooperarii de dupa dezastrele razboiului. In cadrul Wienerfestwochen, evenimentul cel mai proeminent este inaugurarea (partiala) a centrului cultural, cotat printre primele zece din lume, „Museums Quartier“. Denumirea nu este destul de sonora pentru continutul acestui mare proiect public, de tipul „les grands travaux“ in acceptiunea lui Pompidou-Mitterrand. „MQ“ exprima de fapt topologic realitatea unui „cartier de muzee“, atit la scara ariei imperiale, cit si a functiunii propriu-zise: 16 institutii culturale si muzeale gazduite intr-o incinta baroca. „Museums Quartier“ inchide la vest, prin vasta fatada de 350 m a fostelor grajduri imperiale, careul Palatului Hofburg si al istoricelor muzee de arta si de
