Vasile Ionescu, decorat pentru meritele de pe front în al Doilea Război Mondial, nu a fost primit la Secţia de Balneofizioterapie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu. Medicul implicat în scandal susţine că gorjeanul era prea bătrân ca să suporte procedurile de tratament. Managerul unităţii spune că bărbatul trebuia internat.
O anchetă internă este în derulare la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Târgu-Jiu, în urma unui nou scandal care a avut drept scenă unitatea medicală. Unui veteran de război i-a fost refuzată, vineri, internarea la Secţia de Balneofizioterapie, bătrânul fiind lăsat să aştepte în zadar pe scările instituţiei. „Nu se poate aşa ceva! Am fost la medicul de familie, care mi-a dat trimitere pentru internare la Balneofizioterapie. Am venit la spital şi am vorbit cu doamna doctor Daniela Creţu, care n-a vrut să mă primească. Mi-a cerut să-I aduc trimitere de la un medic de la policlinică“, a povestit Vasile Ionescu, de 88 de ani, supravieţuitor al bătăliei de la Păuliş, din cel de-al Doilea Război Mondial.
Refuzat în salon, lăsat pe scări
Bătrânul spune că a obţinut documentul solicitat şi, revenit la SJU, a reuşit, într-o primă etapă, să-şi întocmească actele necesare la biroul de internare. „După aceea m-am dus acasă, ca să mă pregătesc, aşa cum face oricine. Când m-am întors, doamna doctor Creţu n-a mai vrut să mă interneze. Îmbrăcat în pijamalele pe care mi le-au dat cei de la spital, am stat pe scări, în loc să stau în salon“, a mai spus bătrânul. În cele din urmă, Vasile Ionescu a fost nevoit să plece acasă. Gheorghe Neaţă, manager al SJU până la începutul acestei săptămâni, a decis să declanşeze o anchetă în acest caz, pentru a verifica reclamaţia veteranului gorjean. În schimb, medicul Daniela Creţu se disculpă, spunând că procedurile de balneofizioterapie nu sunt permise în cazul unui pacient cu vârsta lui V