Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O singură creşă pentru părinţii de weekend la Iaşi

Publicat in Adevarul, luni 3 octombrie 2011 ·

70 de copii cu vârsta sub 3 ani locuiesc de luni până vineri în singura instituţie săptămânală de stat deschisă în municipiul Iaşi

Pentru 70 de prichindei din Iaşi părinţii sunt, pentru 5 zile din săptămână, asistentele şi infirmierele de la Creşa nr. 10 din zona Cantemir. Aceasta este singura unitate săptămânală din Iaşi unde părinţii îşi pot lăsa micuţii de luni până vineri. Ei trebuie să achite câte 12 lei pe zi pentru hrană. Uneori însă, când dorul de cei cărora le-au dat viaţă este prea mare, părinţii vin şi-i iau acasă seara.

„Din cei 70 de copii pe care-i avem acum la creşă, doar 30% sunt lăsaţi aici toată săptămâna. În rest, mai vin părinţii şi-i iau acasă, îi aduc a doua zi dimineaţă sau doar îi scot la o plimbare“, spune Valeria Butnaru, asistenta şefă a creşei. Majoritatea persoanelor care-şi lasă micuţii la această instituţie au locuri de muncă solicitante.

Cei mai mulţi sunt medici rezidenţi, care au ture de noapte sau gărzi. „40% din părinţii care-şi aduc copiii la noi sunt persoane cu studii superioare, sunt părinţi extrem de ocupaţi. Avem din toate păturile sociale. Unii au şi câte două locuri de muncă. Avem foarte mulţi medici rezidenţi care-şi aduc copiii la noi, ingineri, profesori“, mai spune Valeria Butnaru.

Părinţii pierd măsura timpului

Nu întotdeauna însă micuţii acceptă cu uşurinţă decizia părinţilor. Uneori sunt supăraţi că la fiecare început de săptămână trebuie să se despartă de cele mai dragi persoane şi se „răzbună“ pe personalul medical. „Am avut cazuri când cei de la grupa mijlocie sau de la grupa mare făceau greva foamei. Efectiv refuzau să mănânce în ziua în care erau lăsaţi aici. Suferă şi ei, dar noi ni-i apropiem, îi liniştim şi le distragem atenţia de la acest lucru“, povesteşte şefa creşei.

Au fost şi situaţii când, absorbiţi de activitatea de la serviciu, părinţii uit

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum 2 ore
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

O nouă parcare auto la Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti. Investiție de aproape 15 milioane de lei

Ziare.com acum 15 minute
CNAB anunţă, miercuri, 8 mai, că a fost emis ordinul de începere a lucrărilor la o nouă parcare la Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti, pe o suprafaţă de peste 20.000 de metri pătraţi. Termenul de execuţie este de 6 luni de la data încep

Florin Piersic, ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios”, încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti / Starea actorului, stabilă în acest moment / Evoluţia imprevizibilă, dată fiind vârsta şi comorbidităţile

News.ro acum 2 ore
Actorul Florin Piersic este ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti, au anunţat, miercuri, oficialii unităţii medicale. Aceştia precizează că starea pacientului este stab

IPS Teodosie, trimis în judecată de DNA

HotNews acum 16 minute
Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, a fost trimis în judecată de DNA Constanța, pentru trafic de influență. Dosarul a fost deschis în urma investigației Recorder, care a publicat imagini filmate cu camera ascunsă de către un preot ce pretinde că

PNL insistă pe decizia din Coaliție: alegerile prezidențiale să se desfășoare pe 15 și 29 septembrie / Nicolae Ciucă promovat intens pe afișele electorale ale PNL

HotNews acum 21 minute
Liberalii vor ca alegerile prezidențiale să se desfășoare în luna septembrie, așa cum s-a decis în Coaliție la începutul anului. Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, miercuri, că partidul susţine menţinerea datelor pentru alegerile prezidenţ

VIDEO Bucăți de stânci cad pe Transalpina, care rămâne închisă

HotNews acum o ora
Reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova au anunţat, miercuri, că circulaţia rutieră pe Transalpina, între Rânca şi Obârşia Lotrului, rămâne închisă atât timp cât există în continuare pericol pentru siguranţa publică. Î

PROSPORT.RO, cel mai citit site de sport din România în ziua de 7 mai 2024

Gandul acum 2 ore
Site-ul de știri sportive www.prosport.ro, aparținând grupului de presă GÂNDUL MEDIA NETWORK, s-a situat din nou pe primul loc în ceea ce privește numărul de cititori în domeniul SPORT în data de 7 MAI 2024. Conform datelor furnizate de SATI (Studiu

AstraZeneca retrage vaccinul anti-COVID-19! Vezi motivul

Ziua Constanta acum 4 ore
Compania farmaceutică AstraZeneca a anmunțat marți, 07 mai, că va retrage vaccinul anti-COVID-19, la nivel mondial, motivând că există un „surplus de vaccinuri actualizate disponibile”, notează Reuters. "Au fost dezvoltate mai multe variante ale vac

VIDEO Groapa de gunoi din Galați arde de 24 de ore

HotNews acum 2 ore
Pompierii intervin de aproximativ 24 de ore pentru stingerea incendiului de la groapa de gunoi din zona Tirighina din Galați, unde focul a cuprins aproximativ patru hectare, a transmis, miercuri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţ

Rareş Bogdan: Dacă facem ce trebuie, Sebastian Burduja va fi între 24% şi 28%, exact cum va fi şi Gabriela Firea şi Nicuşor Dan / Partidul extremist AUR, la un scor care nu le va da mai mult de 5 europarlamentari. PNL se bate pentru primul loc

News.ro acum o ora
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat miercuri că, dacă fac ce trebuie, Sebastian Burduja va fi între 24% şi 28%, exact cum va fi şi Gabriela Firea şi Nicuşor Dan şi astfel PNL are o şansă istorică la Capitală. El a mai afirmat că partid

Vremea

București
acum

19°
mie.

15°/19°
joi

12°/18°
vin.

10°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

17°
mie.

10°/17°
joi

10°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

9°/21°
Constanta
acum

15°
mie.

13°/17°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

12°/15°
joi

8°/12°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

22°
mie.

13°/22°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/21°