Unul dintre fericitele paradoxuri ale „Romaniei europene” este ca, pentru trei parale, ma pot holba in voie la tablouri si sculpturi care, la o licitatie Christie’s, ar valora greutatea mea in aur. Dar tot „Romania europeana” este tara in care o vizita la muzeu ofera nu doar surprize artistice. Poate ca o sa ma injurati, poate ca o sa ma blestemati, dar altundeva nu puteti sa va fotografiati?
Doamna in bluza tricotata, de la intrarea in Palatul Jean Mihail din Craiova, e amabila. Biletul costa 3,6 lei si alaturi primesc si cinci carti postale cu imaginile exponatelor din muzeu: „Cap de fetita” de Brancusi, picturi de Pallady, Baba, Luchian sau Tuculescu. Arta de calitate la pret de trei parale.
Imediat pe stanga, izolat de restul muzeului printr-o usa grea, este asa-numitul cabinet Brancusi, care e la fel de pustiu sambata dupa-amiaza ca in orice alta zi a saptamanii. Inauntru e racoros, pasii cad placut in covorul moale, iar statuile sunt uimitoare. Ma cuprinde acel soi de smerenie copilaroasa ca in fata lucrurilor pe care nu le intelegi pe deplin. Si ma bucur ca e frumos.
„SED SI EU NITEL, CA STITI CUM E LA NUNTA...”
Vreau sa vad si restul colectiilor, dar mai ales interiorul fabulos al Palatului. Imping usa grea pentru a reveni in holul mare si... brusc ma trezesc in buricul unei multimi zgomotoase. Cu greu imi fac loc, infigandu-mi coatele in pulpane de sacouri albe, calcand peste varfuri lacuite de pantofi sau stranutand in urma unei pene violacee ce mi s-a infipt funebru in nari. Ajung la baza marii scari a palatului cand aud in spate strigat de cucoana injunghiata: "Da-te, dom'le, la o parte ca strici poza copiilor!". Precipitat, imi ridic ochelarii si, pe albeata de Carrara a treptelor, vad "copiii": o pereche, mire si mireasa, pregatiti pentru clasica fotografie de nunta.
Ma refugiez rapid in capul scarilo
