Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Criza îngroaşă rândurile şomerilor

Publicat in Adevarul, luni 3 noiembrie 2008 ·

Încetinirea creşterii economice a dus la o scădere drastică a numărului de locuri de muncă disponibile în majoritatea statelor europene. Temerile legate de efectele crizei financiare globale asupra economiei determină companiile europene să micşoreze producţia şi să reducă numărul angajaţilor. Ameninţarea recesiunii loveşte piaţa forţei de muncă din Europa pe măsură ce tot mai multe companii recurg la îngheţarea angajărilor şi reduceri de personal. Numărul total al şomerilor din Uniunea Europeană a ajuns, în luna septembrie, la aproximativ 16,7 milioane de persoane, conform estimărilor Eurostat.

Spania, cel mai ridicat nivel al şomajului

Spania, cândva un motor pentru crearea de locuri de muncă în zona euro, a atins acum cel mai ridicat nivel al şomajului din întreaga Uniune Europeană, de 11,3%. Prăbuşirea sectorului construcţiilor, principalul stimul al creşterii economiei, a agravat situaţia angajaţilor spanioli.

Numai în ultimul an, 800.000 de spanioli au rămas fără slujbe, iar în condiţiile în care criza financiară globală împinge economia Spaniei spre recesiune, analiştii se aşteaptă la un viitor şi mai sumbru pentru cei aflaţi în căutarea unui loc de muncă. Nici vecinii francezi nu se află într-o situaţie mai îmbucurătoare.

Numărul celor care se află în căutarea unui loc de muncă a crescut pentru a cincea lună consecutiv în Franţa. La sfârşitul lunii septembrie, numărul şomerilor ajunsese la 1,96 milioane de persoane. Pentru a diminua temerile francezilor, preşedintele Nicolas Sarkozy a anunţat o suplimentare a locurilor de muncă subvenţionate de stat cu 100.000 de slujbe. Acestea se adaugă la cele 230.000 de locuri de muncă subvenţionate deja incluse în bugetul pentru anul 2009.

Şi pentru Germania estimările sunt sumbre

Piaţa forţei de muncă din Marea Britanie este printre

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alba: Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat

Mediafax acum 38 minute
Conform pompierilor, un apel la 112 a fost semnalat faptul că un avion de mici dimensiuni a fost nevoit să aterizeze forţat în localitatea Vurpăr. La faţa locului s-a deplasat un echipaj de stingere cu apă şi spumă şi un echipaj de prim ajutor medic

Handbal feminin: CSM Bucureşti – Metz Handball, scor 24-27, în turul sferturilor Ligii Campionilor

News.ro acum o ora
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă duminică, pe teren propriu, de formaţia Metz Handball, scor 27-24 (15-14), în manşa tur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. Returul va avea loc în 4 mai, pentru un loc la Turneul Final Four. Princip

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 5 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 2 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Nicuşor Dan: Am început aplicarea tratamentelor pentru combaterea ţânţarilor

Mediafax acum o ora
Potrivit acestuia, Compania Municipală Eco Igienizare a demarat primul tratament din cele 14 prevăzute anul acesta în Programului Unitar de Acţiune aprobat de CGMB. Tratamentele se vor desfăşura zilnic, în intervalul orar 22.00 – 5.00, în toată Capi

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu propune ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primăriei Bucureşti

News.ro acum 4 ore
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Sorin Grindeanu a propus ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primărie Bucureşti şi a precizat că aceasta a devenit un inel al Capitalei.

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 8 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Stelian Ion, candidatul Dreaptei Unite la Primăria Constanţa, atrage atenţia că semnătura sa şi a altor colegi din USR apare fraudulos pe lista de susţinători ai Dianei Şoşoacă

News.ro acum o ora
Stelian Ion, deputat USR, candidat al alianţei Dreapta Unită la Primăria Constanţa, atrage atenţia că semnătura sa şi a altor colegi din USR Constanţa apare în mod fraudulos pe lista de susţinători ai Dianei Şoşoacă. Deputatul USR a adăufat că a cer

Situaţia de pe front s-a „deteriorat”, afirmă comandantul-şef al forţelor ucrainene

Adevarul acum o ora
Comandantul-şef al forţelor ucrainene, Oleksandr Sîrski, a indicat duminică în social media că situaţia de pe front s-a „deteriorat” şi trupele ruse au înregistrat „succese tactice” în mai multe zone.

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 8 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Iasi
acum

21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

15°
dum.

12°/17°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

8°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

24°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°