Repere biografice. Descendent al ducilor de Marlborough prin tatăl său lordul Randolph Churchill, mama sa fiind însă fata unui bogat antreprenor american, Churchill a absolvit Academia militară Sandhurst, după care a intrat în armata imperial britanică. La doar 25 de ani a fost ales deputat în Parlamentul britanic, iar pe timpul Primului Război Mondial a făcut parte din Cabinetul de război (prim lord al Amiralităţii - calitate în care i s-a reproşat dezastrul debarcării de la Galipoli, în Dardanele, în 1915, fiind numit apoi ministru al muniţiilor între 1917-1918) din partea liberalilor. A revenit însă după 1925 în Partidul conservator. În perioada interbelică a adoptat o linie dură împtriva comunismului fiind adeptul intervenţiei militare împotriva statului sovietic. Devenit prim ministru la vârsta de 65 de ani, pe 10 mai 1940 într-un moment extrem de dificil al războiului pentru Marea Britanie, Churchill a condus un Cabinet de Război care i-a reunit pe conservatori, laburişti şi liberali şi a ştiut să mobilizeze toate resursele umane şi materiale ale Imperiului, dar şi ale Aliaţilor, pentru a conduce ţara la victoria finală împotriva nazismului în 1945.

Pe timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Churchill a avut o relaţie specială apropiată cu preşedintele SUA, F. D. Roosevelt, colaborând din raţiuni strategice cu partizanii comunişti ai lui Tito, cu mişcarea „Franţa Liberă” a lui De Gaulle, cu Uniunea Sovietică condusă de Stalin şi a avut un rol important în conferinţele aliate la nivel înalt de la Casablanca şi Teheran (1943), Ialta (1945) şi parţial la Postdam (1945). După Revoluţia din decembrie 1989, românii i-au reproşat lui Churchill „acordul de procentaj” pe care acesta l-a stabilit cu Stalin la Moscova între 9 şi 17 octomrbie 1944 conform căruia România era cedată sferei de influenţă sovietice (Constantiniu, 2010, O istorie sinceră a poporulu