Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Handbal: SCM HC Rom Cri Braşov a fuzionat cu Dinamo

Publicat in Adevarul, sâmbătă 29 mai 2010 ·

Noua grupare, care va activa în Liga Naţională de handbal masculin în sezonul viitor, se va numi SCM HC Dinamo Rom Cri Braşov şi se va baza pe un lot de 20 de jucători, de la Dinamo şi Rom Cri Braşov.

Chiar dacă formaţia de handbal masculin SCM HC Rom Cri Braşov a retrogradat din Liga Naţională, braşovenii vor avea parte de handbal de primă ligă şi în sezonul viitor.

Astfel, în cadrul unei şedinţe care a avut loc ieri, la Primăria Braşov, s-a luat hotărârea ca echipele de handbal SCM HC Rom Cri Braşov şi Dinamo Bucureşti să fuzioneze.

Noua grupare, care se va numi SCM HC Dinamo Rom Cri Braşov, va susţine meciurile de acasă în Sala Sporturilor „D.P. Colibaşi". Chiar dacă discuţiile sunt preliminare, se pare că antrenor principal va fi Eliodor Voica, iar secundul se va alege dintre Vasile Curiţeanu şi Ionel Ene.

Pentru moment, noul lot va avea în componenţă cei mai buni handbalişti de la Dinamo şi Rom Cri, urmând ca ceilalţi jucători să fie vânduţi sau împrumutaţi. Preşedintele formaţiei SCM HC Dinamo Rom Cri Braşov va fi, cel mai probabil, Ovidiu Semen, managerul secţiei de handbal de la Dinamo.

Totodată, în funcţie de buget, se vor purta discuţii pentru aducerea unor sportivi valoroşi din Liga Naţională, precum Savenco, Manea sau Georgescu (toţi de la Steaua).

Viitorul sună bine şi la Rulmentul

După ce a reuşit, în ultima etapă, să se salveze de la retrogradare, formaţia de handbal feminin Rulmentul Braşov are planuri mari pentru sezonul viitor. Astfel, echipa antrenată de Mariana Târcă a făcut primul transfer al verii, ajungând la o înţelegere cu fostul inter stânga de la HCM Roman şi de la naţionala României, Mihaela Tivadar. Clujeanca a mai evoluat la Rulmentul, de unde a plecat, în 2006, chiar la rivala Oltchim Râmnicu Vâlcea.

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Guvernul suplimentează şi finanţarea Programului naţional ”Masă sănătoasă” cu aproape 100 de milioane de lei

News.ro acum o ora
Guvernul suplimentează şi finanţarea Programului naţional ”Masă sănătoasă” cu aproape 100 de milioane de lei, a anunţat marţi premierul Marcel Ciolacu, în deschiderea şedinţei Executivului, el precizând că de acest program vor beneficia circa 460.00

Grindeanu: Restart pentru Autostrada Braşov-Bacău! CNAIR a desemnat astăzi câştigătorul pentru contractul necesar finalizării studiului de fezabilitate. Noua autostradă va asigura conexiunea între Moldova şi Transilvania

News.ro acum 48 minute
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat, marţi, că CNAIR a desemnat câştigătorul contractului pentru studiul de fezabilitate a Autostrăzii Braşov-Bacău. Această autostradă va avea o lungime de 164 de kilometri şi va lega Moldova de Tra

Incident la metroul din Londra. Martorii spun că mai mulţi oameni au fost înjunghiaţi

Mediafax acum o ora
Un incident grav a avut loc marţi la metroul din Londra. Unii martorii spun că mai mulţi oameni au fost înjunghiaţi într-o staţie. Zona a fost izolată şi mai multe echipe de la Poliţie şi ambulanţă au fost trimise în misiune.

Rheinmetall Landsysteme GmbH preia compania Automecanica Mediaş SRL, tranzacţie autorizată de Consiliul Concurenţei

News.ro acum 21 minute
Consiliul Concurenţei a anunţat marţi că a autorizat operaţiunea prin care Rheinmetall Landsysteme GmbH intenţionează să preia compania Automecanica Mediaş SRL şi subsidiara acesteia, Atelierele Speciale Autocamioane Mediaş SRL. ”Consiliul Concurenţ

Ciolacu dă asigurări că pensiile vor fi achitate înainte de Paște: Suntem în grafic

Adevarul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, marţi, că Guvernul este în grafic astfel încât toate pensiile să fie achitate, înainte de Paşte, și dă asigurări cu privire la plata integrală a pensiilor recalculate în septembrie.

Toți candidații la un post din Penitenciarul Arad au picat testarea psihologică. Suspiciuni privind un "ordin de sus"

Ziare.com acum o ora
Toţi cei şapte candidaţii care au participat la o testare psihologică în cadrul unui concurs de ocupare a unui post în Penitenciarul Arad au fost declaraţi inapţi, ceea ce a trezit suspiciuni de fraudare din partea unor concurenţi, care spun că doar

Activitatea cu publicul la Registrul Comerţului Bucureşti, suspendată marţi, în urma unui protest spontan

HotNews acum 2 ore
Activitatea cu publicul este suspendată marţi la Registrul Comerţului Bucureşti şi în mai multe registre din ţară, după ce membri ai Sindicatului Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (SAONRC) au declanşat un protest spontan, pe

A MURIT maica Anastasia de la Mănăstirea Nera. Era cunoscută încă din epoca lui Nicolae Ceaușescu

Gandul acum 21 minute
Maica Anastasia, cunoscută înainte de 1989 ca Puica Igirosanu, a încetat din viață. Puica Igirosanu i-a avut îndrumători pe Părintele Arsenie Papacioc și pe Părintele Rafail Noica (fiul lui Constantin Noica) în timp ce s-a aflat în Marea Britanie și

Ciolacu, despre noua lege a păcănelelor: cei care nu-şi mută urgent aparatele rămân fără licenţă

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că noua lege privind interzicerea păcănelelor produce efecte. Cei care nu-şi mută urgent aparatele rămân fără licenţă, a avertizat premierul.

Cutremur cu magnitudinea 4.4, produs în Serbia, la graniţa cu România

Mediafax acum 3 ore
Cutremur cu magnitudinea 4.4 s-a produs, marţi, în Serbia, la graniţa cu România. Cutremurul a avut loc la 23 de kilometri vest de Drobeta-Turnu Severin.

Vremea

București
acum

16°
mar.

13°/17°
mie.

12°/21°
joi

13°/17°
vin.

12°/17°
Iasi
acum

22°
mar.

10°/22°
mie.

10°/21°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
Constanta
acum

17°
mar.

13°/17°
mie.

14°/15°
joi

14°/16°
vin.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

10°/20°
mie.

8°/20°
joi

8°/19°
vin.

10°/16°
Timisoara
acum

23°
mar.

12°/23°
mie.

10°/23°
joi

12°/19°
vin.

11°/14°