E frustrant să fii conştient de faptul că trăieşti într-o ţară unde mulţi dintre oamenii care trec pe lângă tine sunt mai dispuşi să-ţi dea o smetie-n gură pentru că te-ai uitat nu-ştiu-cum la ei decât să-ţi sară în ajutor în caz că ţi se întâmplă vreun abuz. Nimeni nu dă semne că-i pasă de celălalt... Ba mai mult, nimeni nu pare să priceapă că, dacă astăzi vecinului său i se face o nedreptate, mâine este foarte posibil să o păţească şi el. Trăim ca struţii, vârându-ne capetele mici, cu creier pe măsură, într-un sol noroios, infestat de urdorile şmecherilor cu ceafa groasă.
Când ni se apropie cuţitul de os, ieşim puţin în stradă, să mimăm democraţia, lăsându-i în fruntea noastră, într-un gest de supremă autodelegitimare, pe alţi şmecheri de doi bani. Nu gândim mai departe de ziua de azi.
Ce-i şi mai grav e că deseori ne complacem în abuzuri cu speranţa zadarnică a unui bine imediat. Aşa a făcut, probabil, şi SPP-istul de la Parlament care, la dezbaterea moţiunii de cenzură, a executat fără crâcnire ordinul ilegal de a interzice accesul invitaţilor într-o lojă a sălii de plen. Trei deputaţi, dintre care unul este chestor responsabil cu ordinea şi paza în Parlament, nu au reuşit să-l convingă pe posesorul de caschetă că n-are dreptul de a interzice accesul invitaţilor în lojă. A fost nevoie de o busculadă pentru a ceda...
Sigur, aceasta nu este singura situaţie în care SPP-iştii şi-au depăşit atribuţiile. Jurnaliştii care transmit corespondenţe de la diverse evenimente unde participă demnitari au simţit pe pielea lor – şi nu o dată – ce înseamnă mentalitatea de miliţian.
Dar de ce să ne mirăm!? În ultima vreme, şeful statului nici măcar nu s-a ferit de camerele de luat vederi atunci când şi-a asmuţit gărzile de corp împotriva jurnaliştilor prezenţi la diverse acţiuni. Pentru a folosi o expresie prezidenţială, „găozarii” sunt buni numai când le cântă
