Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Absolvenţii de facultate, atraşi de oportunităţile Occidentului

Publicat in Adevarul, joi 1 mai 2008 ·

Jobul bine plătit şi nivelul de civilizaţie îi determină pe absolvenţii de studii superioare să emigreze Din ce în ce mai mulţi tineri se gândesc serios la perspectiva emigrării

Jobul bine plătit şi nivelul de civilizaţie îi determină pe absolvenţii de studii superioare să emigreze

Din ce în ce mai mulţi tineri se gândesc serios la perspectiva emigrării după absolvirea studiilor. Deşi unii părăsesc România cu intenţia să studieze sau să muncească pe o perioadă delimitată, mulţi dintre ei ajung să-şi stabilească domiciliul în ţara respectivă.

Tentaţi de oportunitatea unui job bine plătit, mulţi dintre absolvenţii de studii superioare din România decid să emigreze. Iniţial, majoritatea pleacă pentru câteva luni cu o bursă de studiu şi, plăcut impresionaţi de ceea ce întâlnesc acolo, rămân definitiv.

Alţii reuşesc să-şi găsească un job bun şi locuiesc la prieteni sau rude. Elena P. are 24 de ani şi a absolvit, în urmă cu doi ani, Facultatea de Comunicare în Bucureşti. S-a înscris la un masterat în Anglia. După mai multe stagii în marketing, domeniul său preferat, i s-au terminat banii şi a fost nevoită să se angajeze. Cunoştea foarte bine limba engleză şi i-a fost simplu să-şi găsească un job.

Primii bani câştigaţi i-au dat multă încredere şi au determinat-o să rămână în străinătate. Lucrează la un hotel în domeniul marketingului şi câştigă suficient cât să-şi permită o viaţă mai mult decât decentă. ,,Când găseşti jobul la care ai visat, eşti încântat, mai ales de salariu. Atunci te decizi să rămâi în ţara respectivă, chiar dacă nu intenţionai asta iniţial".

Gradul de civilizaţie, motiv de emigrare

Pe de altă parte, Elena spune că este dispusă să sacrifice toţi anii investiţi în educaţie şi să accepte orice job relativ bine remunerat, dar să stea într-un loc pe care îl consideră ca fiind "cosmopolit şi curat". ,,Îmi pot cu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 30 minute
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum o ora
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum 2 ore
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

Iga Swiatek, al doilea an consecutiv în finală la Madrid Open

News.ro acum 57 minute
Iga Swiatek, liderul mondial, s-a calificat, joi, pentru al doilea an consecutiv în finala turneului WTA 1000 de la Madrid. Ea a învins-o pe americanca Madison Keys (locul 20 WTA) cu 6-1, 6-3 în 70 de minute. În urmă cu un an, Swiatek a pierdut fina

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum 4 ore
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

Trei turişti polonezi au rămas blocaţi în zăpadă la coborârea de la Vârful Omu

Mediafax acum 4 ore
„Intervenţie în derulare pentru recuperarea a trei turişti polonezi care au rămas blocaţi în zăpadă la coborârea de la Vf. Omu, pe Valea Cerbului”, transmite Salvamont Prahova. Potrivit sursei citate, doi salvatori montani au plecat către turiştii p

Rămăşiţele lui Diego Maradona ar putea ajunge într-un mausoleu la Buenos Aires

News.ro acum 2 ore
Copiii legendei fotbalului argentinian Diego Maradona au cerut instanţei să mute rămăşiţele tatălui lor dintr-un cimitir privat într-un mausoleu din capitala Argentinei, a declarat miercuri o sursă judiciară. Diego Maradona a fost înmormântat, în an

Gigantul RUSESC Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari anul trecut, în urma reducerilor livrărilor de gaze spre Europa

Gandul acum 2 ore
Grupul rusesc Gazprom a anunțat joi pierderi totale de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de dolari) în 2023, comparativ cu anul 2022, când a obținut un profit net de 1.226 miliarde de ruble (15,2 miliarde de dolari), după ce livrările de gaze spre

Primele rezultate ale analizelor în cazul fetiței de patru ani care a murit după ce a mâncat pește

Adevarul acum o ora
Analizele probelor luate de DSV din magazinul sătesc din Călărași arată că peștele era infestat cu bacterii peste limitele normale.

Vremea

București
acum

15°
joi

13°/18°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

19°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
Timisoara
acum

19°
joi

12°/21°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°