Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Moţiunea simplă pe tema Educaţiei, prezentată la Senat

Publicat in Romania Libera, miercuri 7 aprilie 2010 · ·

Moţiunea simplă a fost iniţiată de senatorii PNL, însă printre semnatari moţiunii se numără şi 18 senatori PSD, potrivit Agerpres.

Cei 41 de senatori PNL şi PSD susţin că situaţia din sistemul educaţional din România s-a agravat ca urmare a "lipsei de viziune strategică, a lipsei de transparenţă şi de capacitate managerială ale Guvernului Boc".

"Din păcate, astăzi, în România, prestaţiile primului-ministru şi ale ministrului Educaţiei faţă de tot ceea ce înseamnă sui-generis Educaţie sunt (...) aproape de zero, dacă ne raportăm la orice grilă sau sistem de evaluare folosit de dascăli la notarea elevilor. (...) Este promovată o atitudine de dispreţ şi aroganţă faţă de corpul didactic, faţă de elevi şi studenţi, faţă de părinţi", susţin semnatarii moţiunii, care acuză, totodată, actualul Guvern de lipsă de interes în reformarea sistemului educaţional.

Iniţiatorii moţiunii simple afirmă că situaţia din sistemul de învăţământ poate fi tradusă prin întrebarea "cunoaşteţi vreun profesor care moare de foame în România?".

Senatorii semnatari ai moţiunii simple consideră că "reforma" ministrului Daniel Funeriu este "greşită", fiind reprezentată de "disponibilizări ale cadrelor didactice, salarii mai mici, diminuarea resurselor şi investiţiilor din educaţie, precum şi prin lansarea unui proiect de lege a educaţiei care este sub nivelul nevoilor României".

Referitor la proiectul legii educaţiei, iniţiatorii moţiunii susţin că este redactat într-o "manieră netransparentă" şi că nu respectă "spiritul" Pactului Naţional pentru Educaţie, semnat în 2008 de toate partidele parlamentare, care stabilea necesitatea unei strategii comune pe termen lung (2009 - 2015) şi asumarea unor obiective. Printre acestea se numără alocarea a cel puţin 7% din PIB pentru educaţie şi cercetare, creşterea de cinci ori a producţiei ştiinţifice şi triplarea indicelui global d

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, dus la o clinică privată pentru investigații suplimentare

HotNews acum 39 minute
Florin Piersic, diagnosticat cu septicemie, este transferat joi de la Institutul „Matei Balş” la o clinică privată pentru investigații suplimentare, apoi va fi dus la Spitalul Foișor, au declarat pentru HotNews.ro surse medicale. Conform medicilor d

Nou termen în dosarul 2 Mai. Adrian Cuculis - „Ne așteptăm la orice” (VIDEO)

Ziua Constanta acum 13 minute
La noul termen de judecată, avocatul Adrian Cuculis, din Baroul București, unul dintre apărătorii rudelor îndoliate, a declarat: „Încercăm să rămânem în pronunțare astăzi, dar s-ar putea să trebuiască să rămâneți o perioadă mai lungă de timp, deoare

Iohannis a primit premiul Distinguished International Leadership, acordat de Consiliul Atlantic: SUA nu au un aliat mai bun decât România VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a primit premiul Distinguished International Leadership pentru anul 2024, acordat de Consiliul Atlantic din SUA ”ca o recunoaştere a carierei sale şi a rolului său de lider transatlantic şi european”. Iohannis, primul şef

Ani de închisoare și lovituri de bici pentru un cunoscut regizor. Sentința, chiar înaintea de premiera filmului său la Cannes

Ziare.com acum 40 minute
Cunoscutul regizor iranian Mohammad Rasoulof, laureat cu Ursul de Aur la Berlinala din 2020, ar fi fost condamnat la mai mulţi ani de închisoare și lovituri de bici, cu doar câteva zile înainte ca noul său film să aibă premiera la Festivalul de film

Un atac aerian ucrainean asupra Belgorodului a provocat rănirea a 8 persoane, potrivit guvernatorului

News.ro acum 3 ore
Un atac aerian ucrainean asupra regiunii ruse Belgorod a rănit opt persoane şi a avariat zeci de clădiri rezidenţiale şi maşini, a declarat joi guvernatorul regiunii de la graniţa cu Ucraina, scrie Reuters. Printre răniţi se numără o fetiţă de 11 an

Ce sfânt este sărbătorit astăzi, 9 mai 2024, în Calendarul ortodox?

Ziua Constanta acum o ora
Sfantul Proroc Isaia s-a nascut la Ierusalim. A fost fiul lui Amos, fratele lui Amazia - regele Iudeii. Isaia a fost cel care L-a vazut pe Domnul Savaot asezat pe tronul slavei ceresti, inconjurat de serafimii cei cu sase aripi, care cantau: "Sfant,

Joe Biden ameninţă Israelul cu oprirea livrărilor de arme dacă israelienii invadează major Rafah

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele american Joe Biden a avertizat pentru prima dată în public că ar putea opri livrările de arme către Israel dacă forţele israeliene invadează Rafah. Aproximativ un milion de oameni se află în oraşul din sudul Fâşiei Gaza.

Finala Ligii Campionilor 2023/2024: Borussia Dortmund – Real Madrid. Madrilenii au revenit spectaculos în semifinala cu Bayern

News.ro acum 10 ore
Formaţia Real Madrid s-a calificat, miercuri seară, în finala Ligii Campionilor, trecând în semifinale de Bayern Munchen, scor 4-3 la general. În tur, scorul a fost 2-2, iar în retur, la Madrid, Real s-a impus cu 2-1 revenind de la 0-1. Au marcat Jo

Turneul european al lui Xi Jinping continuă. Preşedintele Chinei a ajuns în Ungaria

Mediafax acum o ora
Preşedintele Chinei Xi Jinping a ajuns în Ungaria. Xi a fost aşteptat la aeroport de premierul maghiar Viktor Orban. Anterior, liderul chinez a vizitat Franţa şi Serbia.

Pensionarii militari, protest la Bucureşti/ Protestatarii reclamă ”incoerenţa legislativă şi discriminarea”

News.ro acum 4 ore
Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC) - organizaţie care cuprinde atât pensionari militari, cât şi poliţişti aflaţi în pragul vârstei de pensionare - anunţă că nemulţumirile justificate ale pensionarilor militari s-

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/17°
Iasi
acum

15°
joi

12°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/20°
dum.

11°/18°
Constanta
acum

14°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

8°/12°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

16°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/20°