Mesajul a fost trimis. Multumesc!

DNA cere CEDO clarificări scrise în legătură cu percheziţia la locuinţa judecătorului Bârsan

Publicat in Romania Libera, miercuri 19 octombrie 2011 ·

Reacţia DNA vine după ce, la 17 octombrie 2011, a fost primită o scrisoare semnată de Erik Friberg, Grefier al Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO). În conţinutul scrisorii se exprimă îngrijorarea preşedintelui CEDO că nu ar fi fost respectate regulile imunităţii în cazul unei percheziţii efectuate de autorităţile române la domiciliul judecătorului Corneliu Bîrsan în legătură cu o investigaţie privitoare la soţia sa, se arată într-un comunicat al DNA.

În scrisoare se afirmă că, în lumina obiectului şi scopului Convenţiei de la Viena „se pare că imunitatea acolo stabilită se extinde la reşedinţele private ale judecătorilor în statul lor de origine".

Astfel, DNA a solicitat clarificări scrise preşedintelui CEDO, Jean-Paul COSTA, în sensul de a preciza dacă scrisoarea menţionată reprezintă punctul de vedere al domniei sale ori punctul de vedere al Curţii Europene a Drepturilor Omului şi în cadrul cărei proceduri a fost emisă respectiva scrisoare.

De asemenea, s-au solicitat lămuriri privind prevederea din convenţiile internaţionale aplicabile pe care se întemeiază aprecierea domnului Friberg că imunitatea domnului judecător Corneliu Bîrsan şi a familiei sale se extinde „la reşedinţele private ale judecătorilor în statul lor de origine".

În cererea adresată preşedintelui CEDO, DNA aduce la cunoştinţă faptul că nici ancheta penală, nici percheziţia efectuată la imobilul din satul Ghermăneşti, comuna Snagov, România, nu vizează în nici un fel atribuţiile lui Corneliu Bîrsan ca judecător al Curţii Europene a Drepturilor Omului, ci pe acelea ale soţiei sale, doamna Gabriela Bîrsan, ca judecător român. Or, în această situaţie, documentele internaţionale prevăd că imunitatea aplicabilă agentului diplomatic în statele în care îşi desfăşoară misiunea nu îl scuteşte de răspundere legală în statul de origine.

Reacţia DNA vine după ce, la

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum 4 ore
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum 3 ore
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum 2 ore
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 4 ore
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 8 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 6 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Primele declarații ale bărbatului care și-a ucis nepoata de 8 ani. Unchiul fetiței dă vina pe alcool pentru fapta comisă

Ziare.com acum 9 ore
Bărbatul din comuna Albești, Botoșani, care și-a ucis nepoata și-a recunoscut faptele și dă vina pe alcool pentru gestul comis. Unchiul copilei a fost dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani cu propunere de arestare preventivă pentru 24 de

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 7 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Urs observat în centrul staţiunii Sinaia. Localnicii şi turiştii au primit mesaj RO-Alert

News.ro acum 3 ore
Un urs şi-a făcut apariţia, sâmbătă seară, în zona centrală a staţiunii Sinaia, iar autorităţile au transmis mesaj RO-Alert localnicilor şi turiştilor pentru a-i avertiza asupra pericolului.

Vremea

București
acum

15°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/16°
mie.

13°/22°
Iasi
acum

17°
dum.

13°/25°
lun.

12°/23°
mar.

14°/22°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/19°
lun.

14°/17°
mar.

14°/16°
mie.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

11°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

14°
dum.

13°/25°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/25°