Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Război mut „medici contra inginer” la Spitalul Judeţean

Publicat in Buna ziua Brasov, miercuri 10 iunie 2009 ·

În ultimele zile se produc schimbări în masă la conducerea Spitalului Judeţean. După ce dr. Iosif Şamotă a demisionat din funcţia sa de şef al secţiei de Ortopedie, vineri, şi dr. Marius Neculoiu, directorul medical al instituţiei, şi-a dat demisia. Dr. Cătălin Mişarcă a fost schimbat de la şefia Blocului Operator

Directorul medical al Spitalului Judeţean, dr. Marius Neculoiu, a demisionat, vineri, din funcţia sa. Motivele, spune el, sunt legate de noua conducere. „Au fost mai multe motive care m-au determinat să iau această hotărâre. În primul rând, faptul că nu eram pur şi simplu dorit de noua conducere. Probabil, pe motive politice. Oricum, eu nu sunt omul care să ţină de o funcţie, nu puteam colabora, astfel că mi-am dat demisia. Deocamdată nu a fost numit un înlocuitor, aşa încât eu voi mai conduce activitatea medicală până va fi numit un nou director medical”, a declarat, ieri, dr. Marius Neculoiu. Potrivit acestuia, însă, noua conducere ar fi luat decizii în care el, ca director medical, nu a avut niciun cuvânt de spus. De exemplu, dr. Cătălin Mişarcă, şeful Blocului Operator, a fost schimbat, recent, din funcţie. Surpriză sau nu, noul şef al Blocului Operator este dr. Dan Grigorescu. Dr. Dan Grigorescu (noul purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean, numit a doua zi după schimbarea managerului Mariana Rusu cu inginerul Ioan Muntean) nu a dorit să comenteze această decizie de demisie a directorului medical. Dr. Marius Neculoiu însă îşi va continua activitatea de medic primar urolog în cadrul Spitalului şi speră ca noua conducere să nu-i pună beţe în roate proiectului centrului de transplant renal, care ar trebui să funcţioneze în cadrul Spitalului Judeţean.

Nemulţumit de noua conducere a spitalului, dr. Iosif Şamotă, fost şef al secţiei de Ortopedie din Judeţean, a demisionat „instantaneu” imediat după ce a venit de l

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 16 minute
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 53 minute
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum o ora
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 5 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 27 minute
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 2 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 3 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 6 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum o ora
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum 53 minute
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
Iasi
acum

17°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

dum.

8°/15°
lun.

9°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
Timisoara
acum

13°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°