IN MEMORIA LUI VLADUTNu l-am cunoscut pe cand era in viata. M-am nimerit insa, fara sa vreau, in spatele cortegiului care-l ducea pe ultimul drum. Nici nu trebuie sa fi trecut prin asa ceva ca sa te scuture plansul la vederea unui copilas in giulgiu. IN MEMORIA LUI VLADUT Nu l-am cunoscut pe cand era in viata. M-am nimerit insa, fara sa vreau, in spatele cortegiului care-l ducea pe ultimul drum. Nici nu trebuie sa fi trecut prin asa ceva ca sa te scuture plansul la vederea unui copilas in giulgiu. Cuiele s-au infipt cu un bocanit lugubru si, intr-un cor sfasietor, copilul a fost coborat in groapa. L-au bagat in pamant sub lacrimile fierbinti ale mamei care-si ruga disperata copilul sa o ierte. "Asa a fost sa fie! Dumenzeu sa-l ierte!", a conchis un cetatean indepartandu-se. Dumenzeu sa-l ierte? Dar pentru ce? De ce pe el? Avea 5 ani si pana acum trei zile se juca cu cei de varsta lui. Un "rosu-n gat" l-a pus intre patru scanduri! Nu i-au trebuit decat 5 ore si doi specialisti si copilul a intrat in categoria "asa a fost sa fie".

Baietelul a murit de laringita. Adica avea zile. Cand povestesc acestea, invariabil interlocutorii mei casca ochii a mirare si intreaba: "Cum? Dar se moare din laringita?". Ei, iata ca se moare! Ca doar traim in Romania (si nu o spun cu lipsa de patriotism, dar cu o mare si adanca amaraciune).Unii spun ca probabil parintii au dus prea tarziu copilul la urgenta. Dar cum "prea tarziu", cand medicul n-a vazut nimic? Pentru ca este vorba despre un medic specialist pediatru, cu o carca de ani de experienta in spate. Deci nu era prea tarziu, deoarece specialistul a spus ca baietelul n-are nimic, decat putin rosu-n gat. Iar, daca nu s-a uitat cu atentie si n-a vazut nimic, cand era "prea tarziu", oare ar fi vazut ceva daca era mai devreme?

Episodul de la urgenta s-a terminat cand au plecat de-acolo cu o reteta pentru o banala race