Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bulevard de patru benzi între Mamaia şi Năvodari

Publicat in Romania Libera, vineri 6 ianuarie 2012 ·

Proiectul este în valoare de 14 milioane de euro şi va include 9 sensuri giratorii, patru benzi de circulaţie, iluminat public, dar şi o pasarelă pietonală.

Pentru acest an, edilul-şef al staţiunii copilăriei, Năvodari, are de gând să se apuce de lucru la şoseaua care leagă oraşul de staţiunea Mamaia. Deşi intens circulată, şoseaua are doar o singură bandă de circulaţie pe sens, ceea ce face ca la orele de vârf sau în timpul sezonului estival distanţa dintre localităţi să se realizeze în ore şi nu minute, cum este normal.

Promisiuni de lărgire a şoselei au tot fost de-a lungul timpului, numai că banii pentru finanţarea unor astfel de lucrări nu au venit niciodată. Un proiect îndrăzneţ al primăriei Năvodari realizat prin Planul Integrat de Dezvoltare Urbană pentru Zona Metropolitană Constanţa a reanimat spiritele, proiectul fiind declarat eligibil. „Principalul proiect al anului 2012 este lărgirea drumului bulevardului Mamaia Nord, care face legătura dintre Năvodari şi Mamaia", ne-a mărturisit Nicolae Matei, edilul-şef al oraşului.

Proiectul este în valoare de 14 milioane de euro şi va include 9 sensuri giratorii, patru benzi de circulaţie, iluminat public, dar şi o pasarelă pietonală la nivelul taberei de copii. Matei susţine că proiectul a trecut „de toate furcile caudine administrative pe axele de finanţare. Vom face demersuri pentru a impulsiona şi a grăbi semnarea contractului de finanţare dar, în acelaşi timp, cred că vom şi demara procedura de achiziţie publică având suficiente asigurări administrative din punct de vedere al eligibilităţii. Efectiv vom demara scoaterea la licitaţie a proiectului.

Finanţarea este sigură, trebuie să semnăm contractul, dar prin documentele pe care le avem la dosar, practic, putem să scoatem la licitaţie acest proiect important", a mai spus primarul Năvodariului. Cofinanţarea proiectului este de 2% d

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum 3 ore
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Superliga: CFR Cluj – Farul Constanţa 5-1. Clujenii vor evolua în Conference League

News.ro acum 2 ore
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 5-1, formaţia Farul Constanţa, în ultima etapă din play-off-ul Superligii. Echipa lui Dan Petrescu va juca în Conference League. Clujenii aveau nevoie de victorie pentru a fi siguri că î

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum 3 ore
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

ANR Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi, suspendată

Ziua Constanta acum 3 ore
Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi în urma naufragiului a fost suspendată din cauza lăsării întunericului. Vă reamintim că accident de navigaţie a avut loc în această dimineaţă la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe. Alerta

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 3 ore
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum 2 ore
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 5 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 7 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Box Alexandru Buleu și Erson Huseim, de la CSM Constanța, învingători în Cupa României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 3 ore
Doi pugiliști de la CSM Constanța au boxat sâmbătă, 18 mai 2024, la Brăila, în finalele Cupei României pentru seniori U-22 și ambii au coborât treptele ringului victorioși. La categoria 51 kg, Erson Huseim s-a dovedit a fi cel mai formă boxer, înv

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 8 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Vremea

București
acum

14°
dum.

12°/22°
lun.

12°/24°
mar.

12°/22°
mie.

12°/24°
Iasi
acum

11°
dum.

9°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/23°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/23°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°
mie.

15°/22°