Într-o duminică de sfîrşit de aprilie, început de mai, m-am hotărît să vizitez, după mult timp, MNAC-ul. Erau (şi cred ca mai sînt) expoziţia lui Mircea Cantor şi Lettrismul, interesante amîndouă. Dar o prietenă a tot insistat că pentru ea, cînd vine acolo, terasa e principala atracţie.
Aşa că, după ce am urmărit cu sufletul la gură înfruntarea dintre lup şi căprioară, din filmul proiectat în expoziţia lui Cantor, m-am îndreptat spre legendara terasă. Într-adevăr, cerul foarte albastru din ziua aceea, combinat cu citronada foarte rece şi ieftină se îndreptau spre o posibilă perfecţiune (mică perfecţiune...).
Pe terasă nu era, însă, liniştea aducătoare de contemplaţie, despre care îmi vorbise respectiva prietenă. Acolo se afla o mulţime de oameni, într-o forfotă – dacă pot spune aşa – pozitivă. Se pregătea ceva, se simţea în aer. O fată drăguţă şi zîmbitoare pe bune, îmbrăcată în ceva galben, a venit spre grupul nostru: „Bună-ziua, sînt Oana şi vreau să vă invit la evenimentul nostru, care va avea loc în curînd. Nişte prietene vor cînta, o să vedeţi ce, e o surpriză. Luaţi, dacă vreţi, şi cîte o clătită cu spanac.“
DE ACELASI AUTOR Galerii, tigru, pepene... Poveşti verzi şi grădinăreşti Mese în familie La biserică Am fost surprinsă, dar în mod plăcut, aşa că am luat o clătită şi am rămas. Pe terasă era un grup de vreo 20-30 de oameni, în special fete de 20-30 de ani, în rochii care mai de care. Totul era organizat, pe jos se aflau perne de diverse forme, pe care te puteai aşeza. Lucrurile erau sub control, cu excepţia soarelui prea arzător de aprilie, care stăpînea cerul excesiv de albastru, de deasupra noastră. De altfel, aflu că – tocmai pentru că nu exista un plafon deasupra – evenimentul se numea „Despre plafoane şi plafonare“.
La început, trei fete atrăgătoare s-au plasat în faţa publicului adunat pe terasă: erau cele trei prietene ca
