Volkswagen a anunţat astăzi că prima de casare i-a dat posibilitatea să supravieţuiască şi să păstreze mii de locuri de muncă, informează un comunicat al constructorului auto. Piaţa a revenit complet prin instaurarea primei de casare la cumpărarea unui autoturism nou. În Germania aceasta este de 2.500 euro în schimbul autoturismelor mai vechi.
Pentru a face faţă cererii, fabrica din Wolfsburg, unde este şi sediul Volkswagen, în luna aprilie a organizat echipe suplimentare, transmite AFP.
Acum câteva luni, Volkswagen, ca şi alte companii concurente, era în situaţia de a anunţa şomaj temporar şi iminenta disponibilizare a mii de muncitori.
Potrivit directorului de resurse umane în cadrul companiei, Horst Neumann, au fost menţinute peste 5.800 locuri de muncă, dintre care 3.300 în Germania.
De la începutul anului, Volkswagen a reuşit să limiteze scăderea vânzărilor mondiale la 7%, comparativ cu media pieţei, de 20%, a spus Neumann.
Prima de casare face parte din măsurile adoptate de Berlin pentru susţinerea economiei, afectată de criza economică globală. Cuantumul primei de casare va rămâne identic, de 2.500 de euro, pentru fiecare proprietar care vrea să renunţe la un automobil vechi de cel puţin nouă ani.
Influenţate de prima de casare, în Germania, vânzările Dacia Logan au crescut de şase ori în februarie, iar modelul a căpătat pe această piaţă statutul de „ simbol ironic al crize i“, transmite NewsIn.
Unele consecinţe ale măsurii nu au fost anticipate de guvern. Astfel, consumatorii germani nu renunţă la maşinile lor mai vechi de nouă ani pentru un Mercedes, BMW sau Audi noi, care rămân scumpe chiar şi cu bonusul de 2.500 de euro, şi se orientează către Loganul de 7.500 de euro, pentru care reducerea este de 33% din preţul de listă al maşinii.