În textele mustrătoare despre gazetarii de azi, lichele care şi-au închiriat personalitatea cu ziua, ba chiar şi cu ora, celui care dă mai mult, întîlnesc deseori consideraţia că e vorba de o realitate românească strict postdecembristă.

Cum adică?!

Păi în materie de lichelism din motive de bănuţi gazetarii noştri de azi sînt bieţi copii faţă de înaintaşii lor celebri din publicistica românească.

Tudor Arghezi e unul dintre ei.

Parcurg în această perioadă cu creionul în mînă, Tudor Arghezi, Publicistică, volumul V, scos de Academia Română şi reunind articole de gazetă publicate de scriitor între 1919 – iulie 1928.

Guvernarea Ionel Brătianu din anii 1922-1926 e una dintre cele mai autoritare din Istoria modernă a României.

Marele politician şi-a permis să calce în picioare drepturile cetăţeneşti, pentru că:

1. Avea sprijinul Regelui Ferdinad, o păpuşă în mîinile Reginei Maria.

2. Opoziţia era într-un hal fără de hal: lipsită de forţă electorală şi financiară, fărămiţată de orgolii mărunte.

În atari condiţii, un gazetar care preamărea Guvernul şi terfelea Opoziţia nu putea fi decît o lichea.

Volumul lui Tudor Arghezi m-a făcut să tresar uluit la atacurile rău mirositoare ale marelui scriitor împotriva Opoziţiei de la vremea respectivă.

Dr. N. Lupu, Ion Mihalache, Iuliu Maniu sînt îmbrînciţi de publicist pe scările minimei civilizaţii, daţi de-a rostogolul prin cerneală, ca printr-o baligă, şi, apoi, arătaţi cu deştu bravului premier Ionel Brătianu.

Partidele din Opoziţie şi liderii acestora sînt atacaţi nitam-nisam, fără un minim bun-simţ nu de jurnalist, ci de ins civilizat, cu pălărie.

Datoria Guvernului, tabletă iscălită în 17 martie 1923, stupefiază prin această plasare în Absolut a cabinetului Ionel Brătianu:

„Guvernul actual nu-i un guvern iscat din pripeala zilei şi din salajul mi