Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Dansez pentru tine“: opt perechi vor dansa pentru un vis

Publicat in Adevarul, duminică 9 octombrie 2011 ·

Începând de vienri, 21 octombrie, la Pro TV începe cel de-al doisprezecelea sezon al competiţiei visurilor care se vor împlini prin dans. Cele opt vedete participante la „Dansez pentru tine" vor lupta în concurs alături de opt concurenţi pentru care dansul este salvarea vieţii lor.

Jojo, Catrinel Sandu, Andreea Ibacka, Aylin Cadîr, Pepe, Mircea Solcanu, Alex, bateristul trupei Zero de la „Happy Hour" şi Daniel Niţoiu, prezentatorul Ştirilor Pro TV de la ora 13.00 vor avea alături oameni greu încercaţi de soartă. Pe ritmurile stilurilor de dans consacrate deja precum dansul în ploaie, dansul la bară, musicalul sau cabaretul, dar şi al unora noi ca belly-dance, dans cu focul, flamenco sau menuet, cele opt perechi concurente îşi vor pune energia şi talentul pentru a cuceri juriul şi publicul telespectator.

Catrinel Sandu va dansa cu Ionuţ Ionescu

Catrinel Sandu va intra in competiţia visurilor alături de Ionuţ Ionescu. Ionuţ a locuit până la vârsta de 8 ani în Iaşi, într-o garsonieră împreună cu părinţii şi cei cinci fraţi. La 8 ani a fugit de acasă şi a trăit pe străzi până ce printr-un concurs de împrejurări a ajuns în căminul de copii „Steaua Speranţei" din Alba-Iulia. „Îmi doresc să ajut toţi copiii din acest cămin, implicit pe mine. Îmi doresc să devin antrenor de dans, să pot studia asta, şi să am o sală a mea fără a mai depinde de altcineva", spune Ionuţ.

Aylin Cadîr face pereche cu Ovidiu Danci

Aylin Cadîr concurează alături de tânărul Ovidiu Danci. Talentul lui Ovidiu la dans a fost descoperit când el era foarte mic. Deşi săracă, familia lui a făcut eforturi mari ca să-l ţină în şcoli de balet, iar Ovidiu nu i-a dezamăgit şi este cunoscut în breaslă ca unul dintre cei mai buni dansatori din generaţia lui. A dansat pe multe scene, atât în România, cât şi în alte ţări, a jucat în seriale, dar la un moment dat a trebuit să se întoarcă

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului

Mediafax acum 40 minute
Premierul spune că a discutat despre această investiţie cu foste mari glorii ale clubului şi cu suporterii alb-roşii, la care a participat alături de Rareş Hopincă, candidatul PSD-PNL la primăria sectorului 2. „Construcţia noului stadion ultramodern

Israelul consideră „o ruşine istorică” cererea procurorului CPI de emitere a mandatului de arestare pentru Netanyahu

Adevarul acum o ora
Ministrul israelian de externe, Israel Katz, a calificat luni drept o „decizie scandaloasă” cererea procurorului Curţii Penale Internaţionale (CPI) de emitere a unor mandate de arestare împotriva premierului israelian Benjamin Netanyahu şi ministrul

Când vor avea loc funeraliile președintelui iranian Ebrahim Raisi, mort în accidentul de elicopter

Ziare.com acum 2 ore
Funeraliile preşedintelui iranian Ebrahim Raisi, mort duminică într-un accident de elicopter, urmează să înceapă marţi, 21 mai, la Tabriz, în nord-vestul ţării, a anunţat luni, 20 mai, agenţia de presă oficială Irna, relatează AFP. "Ceremonia funera

Accident cu șapte autovehicule pe DN1, în apropiere de Ploiești FOTO

Ziare.com acum o ora
Un accident în care au fost implicate mai multe autovehicule a avut loc luni după-amiază, 20 mai, pe drumul naţional DN 1, la Bărcăneşti, traficul fiind blocat şi deviat pe sensul către Bucureşti. Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) P

Curtea Penală Internaţională solicită mandate de arestare pentru premierul Netanyahu şi Yahya Sinwar - liderul Hamas. Acuzaţiile sunt de crime de război şi crime împotriva umanităţii / Reacţii dure din Israel / Reacţii la nivel internaţional

Mediafax acum 3 ore
Curtea Penală Internaţională solicită mandate de arestare pentru liderul Hamas Yahya Sinwar şi premierul israelian Benjamin Netanyahu. Procurorul CPI: Există toate motivele să credem că prim-ministrul israelian Netanyahu este responsabil penal pentr

UPDATE - Constanţa: Copil de nouă ani, căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, după ce s-a urcat într-un cireş / A fost scos şi dus la spital cu elicopterul - FOTO

News.ro acum 3 ore
Un copil în vârstă de nouă ani a căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, în judeţul Constanţa, după ce s-a urcat într-un cireş şi s-a dezechilibrat. A fost scos, fiind dus la spital. UPDATE: Reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţ

Cererea României de extrădare a lui Paul al României a fost respinsă de justiţia din Malta. Decizia nu este definitivă

News.ro acum 3 ore
Un tribunal din Malta a respins, luni, cererea autorităţilor române de extrădare a prinţului Paul Philippe al României, magistratul estimând că există un "risc real" ca acesta să sufere o încălcare a drepturilor sale fundamentale, relatează Times of

Kremlinul subliniază legăturile puternice cu Iranul. Putin l-a sunat pe preşedintele interimar

Adevarul acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin i-a telefonat luni noului preşedinte interimar al Iranului, în timp ce Moscova şi-a exprimat clar dorinţa de a menţine şi de a-şi aprofunda relaţiile cu Teheranul, în pofida morţii subite a preşedintelui Ebrahim Raisi

MApN anunţă o nouă campanie de recrutare a rezerviştilor voluntari pentru anul 2024. Sunt 4936 de locuri disponibile la nivel naţional

Mediafax acum 4 ore
„Ministerul Apărării Naţionale organizează, în perioada 20 mai - 27 iunie, o nouă campanie de recrutare şi selecţie pentru cetăţenii care doresc să îndeplinească serviciul militar în rezervă, în calitate de rezervist voluntar în Armata României. Sun

Neil Lennon a fost numit în funcţia de antrenor principal al echipei FC Rapid

Mediafax acum 3 ore
Neil Lennon, în vârstă de 52 de ani, a fost numit luni în funcţia de antrenor principal al echipei FC Rapid, anunţă clubul de fotbal. „Îmi doresc să facem performanţă, acesta este obiectivul meu principal”, spune Lennon.

Vremea

București
acum

22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/24°
mie.

13°/25°
joi

12°/25°
Iasi
acum

24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
Constanta
acum

17°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

13°/22°
mar.

12°/22°
mie.

11°/20°
joi

13°/16°
Timisoara
acum

22°
lun.

15°/25°
mar.

13°/24°
mie.

15°/23°
joi

14°/23°