Prietenia mea cu italienistul Mihai Banciu, apreciat traducător din Luigi Pirandello (Nuvele pentru un an, 1989), sau Robero Pazzi (Evanghelia dupa Iuda, 2004) datează din vremea ,,Echinoxului’’. Mutat la Bucureşti, fostul meu coleg lucrează, după absolvire, la BCS, apoi, prin 90, datorită competenţei şi ţinutei sale intelectuale, îmi voi regăsi confratele în diplomaţia culturală, la Veneţia şi la Roma. Actualmente, este ministru consilier al Ambasadei noastre la Vatican.
Grupajul său de versuri din R.L. vine la exact 30 de ani după cel prezentat, tot aici, de Şt. Aug. Doinaş. De o superbă concentrare, poezia lui Mihai Banciu porneşte adeseori de la ,,ocazii’’, în sens montalian, pentru a se desface în enigmatice iluminări spirituale. Îmi aminteşte graţia textelor lui Umberto Saba, dar şi directeţea lui Giorgio Caproni. Citită, în linişte, aprofundată în original, lirica italienilor, mai vechi sau mai noi, a avut un rol stimulativ şi formator. Poezia lui Mihai Banciu are toate semnele unui rod interior memorabil, deplin matur, de o discretă melancolie.
Adrian Popescu
29 februarie
Aproape primăvară.
Pe străzile Antichităţii
guelfii şi ghibelinii grăbesc
pe panta Evului de mijloc
când în vitrine se tocmesc
ultimi saldi.
Să m-aştepţi, îmi spuneai,
la podul peste calea ferată din Narni
până vine Augustus.
Asfinţit
Parcele parcă prind presuri prin
parcuri.
Contrapunct
Un Bilanţ structurat vivaldian:
falena care sparge raza privirii,
inspiraţie/expiraţie printre vârste,
mai puternică-ntâi, fragmentat
mai apoi,
destrupându-se...
Deşteptare
Ating
conturul cald
al nopţii tale.
Privindu-te, @N_
