Scriitorul sloven Boris Pahor (99 de ani) s-a întâlnit joi seară cu Neagu Djuvara pentru o dezbatere publică la Biblioteca Națională din București . Într-un interviu acordat pentru "Adevărul", Pahor vorbește despre bolile secolului XX și despre rezistența prin dragoste.
Scriitorul sloven Boris Pahor este cotat cu şanse bune să ia Nobelul pentru literatură. La 99 de ani, Pahor a venit singur cu avionul spre București. Pahor s-a născut la Trieste, în 1913, pe vremea Imperiului Austro-Ungar. A luptat pentru Italia în Al Doilea Război Mondial, dar s-a alăturat până la urmă „Partizanilor Sloveni" motiv pentru care a ajuns în mai multe lagăre naziste. A fost eliberat de la Bergen-Belsen în aprilie 1945. Internat într-un sanatoriu de lângă Paris, a cunoscut o infirmieră franţuzoaică care s-a îndrăgostit de el şi i-a dat puterea să creadă că viaţa merită trăită. Boris Pahor a scris mult despre orori, dar şi mai mult despre dragoste. Este un bărbat mărunt şi delicat. Înainte de un dialog la RFI, când Neagu Djuvara i-a spus că nu aude bine cu urechea dreaptă, Pahor s-a mutat, discret, în stânga lui Djuvara.
„Există încă pericolul nazist"
Aţi văzut toată lumea. Care e primul lucru la care vă uitaţi când ajungeţi într-o ţară nouă?
Nu e adevărat că am călătorit prin toată lumea. Am fost cel mai des în Franţa, fiindcă primul meu roman, care a apărut sub titlul „Pelerin printre umbre", a apărut în Franţa. Am „călătorit" în calitate de soldat al Italiei până în Libia. Naziştii au avut de asemenea grijă să „călătoresc", dacă poate fi numită „călătorie" peregrinarea mea prin lagărele de concentrare. Altfel, aş minţi dacă aş spune că sunt un călător.
Totuşi, cum vă faceţi o imagine despre locurile unde ajungeţi?
Primul lucru care îmi atrage atenţia este comportamentul oamenilor, înfăţişarea lor, cum arată locul în care mă găsesc: cât de civilizat este
