Artistul isi prezinta "opera" drept o critica adresata celor care exploateaza in interes comercial imaginea lui Cristos sau folosesc invatatura crestina in scopuri ignobile, straine mesajului soteriologic originar. Intr-un inteles de dictionar, termenul „profan" desemneaza nestiutorul, ignorantul celor sfinte, necredinciosul (laicul). Omul areligios traieste pe un versant opus sacrului. Convertit in directie actionala, cuvantul primeste semnificatii surprinzator de contondente; „a profana" inseamna a necinsti, a pangari, a batjocori, a comite un sacrilegiu, adica a sfida voluntar ceva pretuit de altii in masura considerabila. Ciudat insa, „desacralizare" - cuvantul aparent sinonim - contine parca mai putina samanta de ostilitate, surprinzand o staza atenuata, „alterata", a sacrului, fara a presupune fatalmente ofensa premeditata sau violenta. In astfel de cazuri, Mircea Eliade vedea un soi de ambivalenta; ceea ce la un moment dat poate fi recunoscut drept sacru are sanse de a deveni profan, cum si invers. Este tocmai soarta acelor tabuuri religioase deconstruite la rastimpuri pe considerente estetice, nu neaparat profanatorii... Istoriile bisericesti povestesc neobisnuita isprava savarsita in veacul al VIII-lea de pruncul Constantin, fiul imparatului din Bizant, la propriul botez; scufundat in apa din cristelnita, acesta ar fi „spurcat-o" involuntar, lasand urme rusinoase. De aici si supranumele dat mai apoi de potrivnicii sai - Copronimul. Ajuns el insusi la conducerea Imperiului, acesta s-a facut vinovat, alaturi de Leon Isaurianul, de celebra prigoana iconoclasta. Intetita cu argumente filosofico-teologice, galceava, se stie, a separat lumea crestina intre cei care incurajau adoratia icoanelor, supralicitand functiunile lor pedagogico-decorative, si cei care nu acceptau inchinarea la „idoli". Temeiul discordiei trebuie cautat in interdictul biblic al reprezentarii