Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O gaură neagră cât 16 sori strică socotelile astronomilor

Publicat in Adevarul, miercuri 24 octombrie 2007 ·

Descoperirea sugerează că în Universul cunoscut ar putea exista găuri negre singulare chiar mai dense decât se considera a fi posibil Când o stea masivă îşi încetează viaţa,

Descoperirea sugerează că în Universul cunoscut ar putea exista găuri negre singulare chiar mai dense decât se considera a fi posibil

Când o stea masivă îşi încetează viaţa, straturile ei exterioare "explodează" şi se împrăştie în spaţiu, dând naştere unei supernove, în timp ce interiorul se prăbuşeşte în el însuşi, provocând apariţia unei aşa-numite "găuri negre".

Numele provine de la faptul că, după teoria lui Einstein, acest miez extrem de dens emite un câmp gravitaţional atât de mare încât nici măcar lumina nu mai poate scăpa din el şi, prin urmare, tot ceea ce putem vedea este o pată neagră.

Măsurători recente pun la îndoială aceste teorii şi emit o alta, numită "teoria singularităţilor", care pretinde că nu toate găurile negre sunt plasate în centrul unei galaxii, existând şi unele izolate, care formează un sistem binar împreună cu o stea.

Găurile negre formate conform teoriei clasice nu puteau atinge mase mai mari decât cea echivalentă cu masa a zece sori condensaţi. Mulţi astronomi au făcut calcule sofisticate şi au demonstrat că, după formulele lui Einstein, există o limită superioară a masei pe care o poate atinge o gaură neagră.

Teoria spune că, peste această cifră, stelele care generează găurile negre nu sunt stabile. În centrul galaxiilor însă pot exista găuri negre mult mai dense, care ar putea avea mase de milioane de ori mai mari decât cea a Soarelui, dar în acest caz, spun astronomii, explozia găurii negre este împiedicată şi contrabalansată de imensa masă a galaxiei propriu-zise. Altfel, într-un oarecare punct din spaţiu (deci nu în centrul unei galaxii), calculele spun că gaura neagră nu poate fi mai densă decât zece sori la un loc. @N_

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă o medalie de aur pentru România la Europenele de Canotaj

Mediafax acum 34 minute
„Aur pentru România în ultima finală din cadrul Campionatelor Europene de la Szeged: <proba regină> a canotajului, cea de 8+1 feminin (W8+). Echipajul compus din Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Adriana Adam, Maria Lehaci, Mădălina Bereş, Amalia Bereş

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 2 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

Final de vis pentru România la CE Canotaj: Aur în proba de 8+1 feminin

HotNews acum 47 minute
Delegația României a încheiat perfect participarea la CE de Canotaj de la Szeged, Ungaria, echipajul feminin de 8+1 cucerind medalia de aur. Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: MoiraM / Alamy / Alamy / Profimedia În proba regină a canotajului, fetele

Firea, la depunerea candidaturii: Propunem o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică / Ciolacu: Gabi, eu îţi promit că voi fi alături de tine necondiţionat

News.ro acum o ora
Gabriela Firea a declarat, la depunerea candidaturii pentru un nou mandat de primar general al Capitalei, că ea şi echipa sa propune „o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică”. Ea a mai

VIDEO Oțelul Galați, victorie la limită cu Hermannstadt în play-out-ul din SuperLigă

HotNews acum o ora
Francois Yabre (în minutul 3) a marcat unicul gol al partidei dintre Oțelul Galați și FC Hermannstadt (scor 1-0), contând pentru etapa cu numărul șapte din play-out-ul SuperLigii României la fotbal. Dorinel MunteanuFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shut

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu propune ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primăriei Bucureşti

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Sorin Grindeanu a propus ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primărie Bucureşti şi a precizat că aceasta a devenit un inel al Capitalei.

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 5 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 5 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 6 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Horoscop 29 aprilie 2024. Zodia care are nevoie de odihnă

Cancan acum 42 minute
Horoscopul zilei de luni, 29 aprilie 2024. Ce prevăd astrele pentru fiecare zodie în parte? Nu uita să te odihnești suficient pentru a preveni problemele legate de circulație. Somnul ajută la recuperare, iar în ultima perioadă chiar ai muncit mult.

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/16°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

8°/22°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

25°
dum.

10°/25°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°