Mădălina a avut norocul unor melodii potrivite de acela care a crezut în ea cu toată fiinţa lui, compozitorul Şerban Georgescu, afirmă doi oameni de radio binecunoscuţi, Octavian Ursulescu şi Titus Andrei.
Mădălina a avut norocul unor melodii potrivite de acela care a crezut în ea cu toată fiinţa lui, compozitorul Şerban Georgescu, afirmă doi oameni de radio binecunoscuţi, Octavian Ursulescu şi Titus Andrei.
Despre Mădălina Manole, “colegii de la cotidianul «Scînteia Tineretului», unde am debutat ca jurnalist, îmi vorbiseră ca despre fata dintr-un promiţător duet feminin folk din Ploieşti, angrenat în celebrele «Serbări ale Scînteii tineretului», prezentate de poetul Lucian Avramescu”, spune Octavian Ursulescu.
NUME NOU. “Odată le şi văzusem într-un birou, venite pentru un interviu, dar asta a fost tot. Iată însă că peste cîţiva ani aveam să-mi leg numele de debutul uneia dintre ele. Compozitorul Şerban Georgescu, regretatul creator de şlagăre, coleg cu mine la radio (el – redactor, eu – colaborator la zeci de emisiuni, mai că dormeam în cabine!), îmi spune într-o zi: «Tavi, cînd mai organizezi un spectacol, te rog mult, bagă în program o fată în care eu cred foarte tare, i-am compus două cîntece şi vreau să testez reacţia publicului». Întîmplarea făcea că peste cîteva zile organizam împreună cu directoarea casei de cultură a Sectorului 5, doamna Rusu, un mare spectacol la Sala Polivalentă, dar afişul era deja făcut, cu o groază de nume cunoscute în epocă, dar Şerban a insistat s-o introduc ca surpriză. I-am făcut eu o prezentare «nume nou, ascultaţi-o cu atenţie, piesă în primă audiţie de Şerban Georgescu» – şi am constatat cu bucurie, şi eu, dar mai ales compozitorul şi interpreta, că publicul a gustat evoluţia, melodiile, a aplaudat intens, nu din complezenţă, asta se simte imediat. În acea seară se năştea m