Aeroportul International Iasi • Aeroportul International Iasi isi va inchide portile pentru aproximativ trei saptamani • Consilierii judeteni au aprobat ieri alocarea a 2 milioane euro pentru refacerea actualei piste • Lucrarile ar putea demara in primavara, in intervalul aprilie - mai
Aeroportul International Iasi se va inchide pentru o perioada de aproximativ trei saptamani. Sefii aerogarii vor sa schimbe 570 de dale distruse de pe actuala pista din cele 3.300 existente, lucrarile urmand sa fie demarate in primavara. Ieri, consilierii judeteni au aprobat alocarea a 9,8 milioane lei (aproximativ 2, 2 milioane euro) pentru modernizarea pistei de 1.800 metri. Cel mai probabil, licitatia pentru executia lucrarilor va avea loc la inceputul lunii februarie. In perioada lucrarilor de reabilitare, cursele aeriene vor fi deviate pe aeroporturile din Bacau si Suceava. "Aeroportul va fi inchis pentru o perioada de aproximativ 20 zile, pentru ca ne dorim sa facem lucrarea cat mai repede. Lucrarea ar trebui realizata cat mai repede pentru a nu tine aeroportul inchis. Ar trebui ca la patru zile de la turnarea dalelor avioanelor sa poata ateriza. Proiectul a fost avizat, a trecut prin Consiliul Tehnico-Economic, iar acum trebuie sa demaram licitatia pentru executie. Totodata, trebuie sa notificam si operatorii aerieni cu cel putin 60 zile inaintea demararii lucrarilor", a spus Gheorghe Corjautanu, directorul Aeroportului International Iasi.
Desi, initial, consilierii au aprobat alocarea a 2 milioane euro, suma a fost suplimentata cu cateva zeci de mii euro pentru realizarea altor lucrari. In tara, doar cateva firme de constructii au avizul Autoritatii Aeronautice Civile pentru a efectua lucrari pe aeroporturi, dintre care patru sunt din Iasi. "Suma a fost suplimentata pentru ca am cerut sa rezolvam si alte doua probleme majore care au rezultat in urm