Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Colegiul Medicilor: Peste 20.000 de medici români salvează vieţi în străinătate; cei rămaşi, prost plătiţi

Publicat in Ziua de Cluj, sâmbătă 15 iunie 2013 ·

Peste 20.000 de medici români salvează vieţi în străinătate, chiar dacă statul a plătit pentru pregătirea lor aproape 230 milioane de euro, iar cei rămaşi în ţară sunt prost plătiţi, responsabilitatea fiind a României, care îi alungă, a declarat preşedintele CMR, prof. dr. Vasile Astărăstoae.

Declaraţia preşedintelui Colegiului Medicilor din România (CMR) a fost făcută sâmbătă, într-o conferinţă prilejuită de întâlnirea din România a Consiliului European al Ordinelor Medicilor (CEOM).

Cu acelaşi prilej, medicul francez Xavier Deau, secretar general CEOM, a declarat că medicii români învaţă foarte repede şi se descurcă excelent cu o tehnică medicală modernă. "Avem o zonă unde trei medici francezi au ieşit la pensie destul de târziu, pe la 70 de ani, că nu aveau un înlocuitor, iar în prezent un medic român face munca celor trei. E problema salariilor: aici (în România - n.r.) primesc 300 de euro, iar în Franţa câstigă de 10 ori mai mult", a spus Deau.

La rândul său, medicul belgian Roland Kezman, preşedintele CEOM, a spus că o mare parte dintre medici români rămân în străinătate pentru că se simt bine acolo şi au condiţii de muncă bune.

Potrivit datelor CEOM, mumărul medicilor români care îngrijesc bolnavii din Franţa a crescut cu peste 464 la sută din 2007 încoace, ajungând la peste 3.100 şi întrecându-l pe cel al doctorilor veniţi din Belgia (1.579).

Prof. dr. Vasile Astărăstoae spune că migraţia medicilor români a început în 2007, când au plecat peste 500, iar de atunci numărul a tot crescut. În opinia lui, responsabilitatea pentru această stare de fapt este a României, care, practic, îi alungă.

Majoritatea doctorilor români din străinătate lucrează în spitale publice franceze. Este vorba despre pediatri, medici de familie, cardiologi şi ginecologi, peste jumătate dintre aceştia fiind femei care au sub 40 de ani, potrivit preşedin

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum o ora
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Macron și Jinping propun un ”armistiţiu olimpic” în toate teatrele de război pe durata desfăşurării JO de vară de la Paris VIDEO

Ziare.com acum o ora
Emmanuel Macron şi Xi Jinping, preşedinţii Franţei şi Chinei, au pledat luni, 6 mai, pentru un "armistiţiu olimpic" în toate conflictele din lume pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de vară de la Paris. Acest armistiţiu ar putea fi, de asemene

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 3 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 2 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 10 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Hamas acceptă propunerea de armistițiu, în timp ce Israelul bombardează Gaza

Wall-Street.ro acum 28 minute
Gruparea palestiniană Hamas a anunţat că acceptă o propunere de încetare a focului în Fâşia Gaza formulată de Egipt şi Qatar, propunere asupra căreia Israelul şi SUA încă nu s-au poziţionat, afirmând doar că în prezent o studiază, relatează agenţiil

NATO, UE şi SUA condamnă exercițiile nucleară ale Rusiei. Rușii au explicat de ce le-au efectuat

Wall-Street.ro acum o ora
NATO, UE şi SUA au calificat drept iresponsabile exerciţiile militare pentru folosirea unor arme nucleare tactice anunţate mai devreme de Moscova, care şi-a motivat această decizie în urma declaraţiilor unor oficiali occidentali şi implicării crescâ

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 2 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Vremea

București
acum

20°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

20°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
Timisoara
acum

21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°