Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marea Britanie: Femeia care a sărit pe geam dintr-o clădire în flăcări, salvată de un român

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 11 august 2011 ·

Primele detalii despre personajul din fotografia ce a făcut înconjurul lumii, zilele trecute - o femeie care sărea dintr-o clădire în flăcări, au fost publicate, azi, de cotidianul \"The Guardian\". Sursa: ReutersSursa: www.guardian.co.uk

1 /.

Este vorba despre o tânără poloneză, Monika Konczyk, iar prietenii au povestit cum au salvat-o din apartamentul ei cuprins de flăcări, un moment care a devenit, ulterior, imaginea-simbol a revoltelor din Anglia.

Femeia, care sosise în Marea Britanie în luna martie, striga după ajutor de la fereastra apartamentului în care locuia, la etajul unu, în timp ce focul distrusese un magazin de mobilă din vecinătate şi s-a întins spre clădirile aflate în imediata apropiere.

Săritura celebră

Prietenii i-au sărit în ajutor, încălcând odinele poliţiei de a sta departe de foc. Au trecut prin fumul intens şi căldura extremă de pe stradă şi au aşezat saltele şi perne pe jos, sub geam, pentru ca femeia să poată sări. I-au strigat apoi "Sari, sari", iar Konczyk (32 de ani) a sărit în braţele unui bărbat român, pe nume Adrian. Poliţiştii din apropiere au venit şi ei în ajutorul femeii.

Potrivit declaraţiilor proprietarului unui salon de tatuaj din vecinătate, Vaz Juresco, Monika nu a mai apucat să coboare pe scările de incendiu, aşa cum au făcut alţi locatari, pentru că incinta era plină cu un fum gros, înecăcios.

În confuzia creată în acele clipe, nu se ştia exact cine a prins-o pe femeie, atunci când aceasta a sărit. Câţiva martori spuneau că ar fi prins-o unul dintre poliţiştii aflaţi la faţa locului, dar Adrian a insistat că femeia a sărit în braţele lui.

Supărat pe poliţişti

Adrian a povestit apoi că Monika plângea în acele momente, din cauza fricii şi a şocului, dar nu a fost dusă la spital, ci s-a întâlnit cu prietenul ei şi a plecat la apartamentul surorii ei. Tânăra este din oraşul polonez Ko

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum 27 minute
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum o ora
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 2 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum o ora
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 5 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Rușii au arestat un jurnalist care realizase videoclipuri pentru echipa lui Navalnîi

Ziare.com acum 42 minute
Un jurnalist rus care colaborează cu mai multe instituţii de presă a fost plasat în arest preventiv pentru "extremism" pentru că a participat la realizarea unor videoclipuri pentru canalul de YouTube al echipei opozantului defunct Aleksei Navalnîi,

Drone explozive şi rachete ghidate lansate de Hezbollah în nordul Israelului. „Un atac complex”

Ziare.com acum 3 ore
Mişcarea libaneză pro-iraniană Hezbollah a anunţat că a vizat sâmbătă, 27 aprilie, două poziţii militare în nordul Israelului, "în ripostă la atacurile inamicului" împotriva "locuinţelor civile" din sudul Libanului. Atacurile au provocat moartea a t

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum o ora
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 11 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Vremea

București
acum

15°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/19°
Iasi
acum

13°
sâm.

7°/20°
dum.

10°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
Constanta
acum

sâm.

10°/14°
dum.

9°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

dum.

8°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°
mie.

11°/22°