Farmecul unei localităţi constă şi în legendele moştenite de la strămoşi, în care date reale ale istoriei se împletesc cu explicaţiile fabuloase ale celor care le-au transmis prin viu grai. Secolele s-au scurs, generaţiile s-au înnoit continuu. Cum arhivele şi cronicarii au apărut mult mai târziu, oamenii s-au întrebat cine le-au fost înaintaşii, inventând zeci sau chiar sute de legende. Transmise prin grai viu, din generaţie în generaţie, inspirate din istorie, geografie sau alte nenumărate surse, legendele şi-au păstrat acelaşi farmec minunat şi în zilele noastre.
Una dintre legendele Constanţei, pe care ne-a relatat-o directorul Muzeului de Artă Constanţa, Doina Păuleanu, se referă la vila Şuţu, care şi acum păstrează o urmă de mister şi tristeţe. „Vila Şuţu a fost construită în secolul al XIX-lea, deasupra Portului Tomis, fiind una cele mai frumoase clădiri din Peninsula Ovidiu. Construcţia a fost realizată după planurile arhitectului Grigore Cerchez, comandată ca reşedinţă de vară de către Mihail Şuţu, unul dintre primii numismaţi ai Dobrogei. Legenda spune că vila a fost construită pe locul unei case mai vechi ridicată de tatăl lui Mihail Şuţu, boierul Costache Şuţu, în timpul perioadei turceşti. Mihail Şuţu preia această casă despre care se spune că ar fi avut un debarcader, fiind situată chiar la malul mării", ne-a povestit Doina Păuleanu. Dar acum începe adevărata legendă, plină de tristeţe.
„Pe acest debarcader, erau aduse zeci de fecioare frumoase din Dobrogea, care urmau pe calea apei să ajungă în Turcia în haremul sultanului. Multe dintre ele îşi tăiau părul din deznădejde, altele s-au aruncat în apele Mării Negre, doar ca să nu ajungă în Turcia. Acel debarcader era un loc de mare tristeţe pentru locuitorii Constanţei, ale căror fiice erau obligate să devină cadâne în haremul sultanului", ne-a mai relatat directorul Muzeului de Artă,
