In zilele de după căderea lui Ceauşescu, in decembrie 1989, Victor Rebengiuc a apărut la Televiziuea Română Liberă cu un sul de hârtie igienică, spunând apăsat că mulţi dintre cei care se ingrămădeau atunci să apară pe sticlă pentru a infiera ceauşismul şi a propovădui democraţia ar trebui să se şteargă mai intâi la gură . ..

Victor Rebengiuc fusese şi a rămas un mare actor fără să fi făcut nici un fel de compromis politic, nici pe scenă sau ecran şi nici in birou sau pe hârtie. La fel a fost şi cazul regretatului George Constantin care, deşi fusese secretarul de partid al Teatrului Nottara, refuzase mereu să apară in spectacole omagiale dedicate lui Nicolae Ceauşescu, aşa cum bunăoară făcuse Gheorghe Cozorici.

Pe de altă parte, nu s-au auzit voci postdecembriste care să-i impute marii doamne a scenei româneşti, Lucia Sturdza Bulandra, faptul că a acceptat in anii de inceput ai puterii comuniste directoratul Teatrului Municipal ce-i va purta numele. Tot aşa, bucureştenilor anului 2008 care umplu până la refuz sala Teatrului Naţional la spectacolele cu nonagenarul Radu Beligan in distribuţie puţin le pasă că acesta a fost membru in Comitetul Central al PCR din 1969 şi până la căderea comunismului. Despre Octavian Cotescu, fost profesor şi rector al Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică I.L. Caragiale, deşi a fost deputat de Bucureşti in Marea Adunarea Naţională şi a publicat articole despre accentuarea laturii educative a procesului didactic şi relaţia dintre şcoala de teatru şi ideologie, foştii săi studenţi, precum regizorul Gelu Colceag sau actorul Radu Gheorghe, vorbesc foarte frumos şi cald, argumentând că "trebuia să obţină bani pentru Institut, iar asta era o condiţie pentru a lua finanţările". Este totuşi o mare deosebire faţă de o altă mare actriţă, Dina Cocea (deputată in Marea Adunare Nationala intre 1965 şi 1969), care slăve