Pe 1 iunie, o echipă a copiilor din centrele de plasament, cărora le-a fost dedicat stadionul, va juca un meci inaugural cu echipa de juniori a clubului din Copou. Majorete vor fi fete tot din aceste centre.
Moş Crăciun va veni pe 1 iunie, pentru copiii din centrele de plasament din Iaşi. După mai bine de un an şi jumătate de muncă, proiectul "Stadionul copiilor", iniţiat de către «Ziarul de Iaşi» şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi, se finalizează. Inaugurarea terenului de sport multifuncţional va avea loc pe data de 1 iunie, în curtea Centrului de Plasament Galata, pe strada Azilului, în jurul orei 11, iar la eveniment vor fi prezenţi reprezentanţi ai autorităţilor locale, oameni politici şi personalităţi din alte domenii.
VEZI GALERIA FOTO
Invitaţii de onoare vor fi copiii din centrele de plasament, în special cei care au fost implicaţi activ în campania de strângere de fonduri prin faptul că şi-au spus poveştile în paginile ziarului. De asemenea, sunt aşteptaţi la deschiderea oficială a stadionului toţi cei care au sprijinit proiectul, donând fonduri pentru construirea lui. Copiii din centrele de plasament, cei care, prin performanţele lor sportive deosebite, ne-au determinat să realizăm acest proiect, au pregătit şi mai multe surprize pentru ziua inaugurării. Astfel, va avea loc un meci de fotbal, una dintre echipe fiind formată din copii din centrele de plasament ieşene care va juca cu o echipă de juniori de la CSMS Iaşi. Nici fetele nu au fost uitate, astfel că va fi organizat şi un concurs de atletism pentru ele. "Vom avea mai multe momente deosebite în ziua inaugurării, care vor avea în centru copiii din centrele de plasament. Pe lângă meciul de fotbal şi concursul de atletism, vom avea şi un spectacol cu majorete, tot cu copii din sistemul de protecţie. De altfel, copiii vor primi cadouri din partea spo