Curtea Constituţională(CCR) a invalidat astăzi, cu 6 voturi la 3, referendumul de demitere a preşedintelui Traian Băsescu, desfăşurat în din 29 iulie. Decizia va fi comunicată Parlamentului şi publicată în Monitorul Oficial, după aceea Băsescu putând să revină la Cotroceni.
Magistraţii au primit de la Guvern datele referitoare la numărul cetăţenilor înscrişi pe listele electorale după ce au fost actualizate, 34.654 de persoane fiind radiate. Totodată, potrivit cifrelor furnizate de Guvern, sunt peste 3 milioane de români cu drept de şedere în străinătate, iar 512.379 au cărţi de identitate expirate.
Judecătorii Curţii Constituţionale sunt la a patra şedinţă în care este dezbătută problema referendumului pentru demiterea preşedintelui, termenul pentru luarea unei decizii fiind amânat de trei ori. Dacă iniţial CCR hotărâse ca verdictul să fie dat pe 12 septembrie, ulterior termenul a fost devansat pe 31 august şi 21 august.
Gândul a transmis LIVE TEXT desfăşurarea evenimentelor.
UPDATE 19:23
UPDATE 18:50
UPDATE 17:46 Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat că sesiunea extraordinară a parlamentului va fi convocată în 24 de ore de la primirea deciziei Curţii Constituţionale privind referendumul.
UPDATE 17:35 Crin Antonescu şi Victor Ponta susţin o declaraţie de presă.
UPDATE 16:53
UPDATE 15:54 Premierul Victor Ponta susţine o declaraţie de presă la ora 16,00
UPDATE 15:47 Liderii USL se reunesc la Palatul Victoria.
UPDATE 15:17Reacţia ambasadei SUA după decizia Curţii Constituţionale.
UPDATE 15:13 Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a susţinut că democrat-liberalii îşi declară disponibilitatea de a coopera cu toate forţele politice în sprijinul interesului naţional, precizând că este timpul ca războiul politic să înceteze, iar forţele politice să colaboreze.
UPDATE 14:45 C