„Bărbatul de la gară“ este o carte numai bună de citit într-un weekend, la gura sobei. Scris de cea mai cunoscută scriitoare irlandeză contemporană, Jennifer Johnston, „Bărbatul de la gară“ a fost ecranizat în 1992, cu Julie Christie şi Donald Sutherland în rolurile principale.
Iată-l pe străinul Roger justificând renovarea unei gări dezafectate:
„Într-o gară de dimensiunile ăsteia nu se produc niciodată nenorociri. Doar incidente minore, ca, de pildă, o vacă răzleţită pe linia ferată. E o viaţă uşoară. Gara mea din Scoţia era foarte asemănătoare cu asta. Am avut o gară în Scoţia timp de patru ani. Apoi au apărut probleme de familie. (A râs brusc). Voiau să mă interneze într-un sanatoriu. Au exercitat mari presiuni asupra mea. Sunt cu toţii convinşi că nu pot avea grijă de mine. (A zâmbit). Eu nu i-am supărat niciodată, cu nimic. Am căutat să mă ţin cât mai la distanţă de ei.
Nu avem mare lucru în comun. Am stat acolo patru ani şi într-o bună zi au picat pe capul meu fără să mă avertizeze. Un regiment întreg. Fraţi, surori, acoliţii lor, avocaţi, medici, o liotă de prieteni şi neamuri. Voiau să mă oblige să semnez nişte acte... să procedez cu calm. Un timp le-am cântat în strună şi pe urmă le-am tras o cacealma: am venit aici, dincolo de hotarele jurisdicţiei lor, ca să zic aşa. Aici e mult mai greu pentru ei să pună mâna pe mine. Nu sunt chiar atât de prost cum îşi închipuie ei. Şi avocatul mi-e un vechi prieten. Coleg de şcoală... înţelegi... şi camarad de armată. Un om de treabă. Îi ţine la distanţă. Mi-a trebuit un an până să descopăr locul ăsta.
E un loc bun. Îmi place. Aici rămân. N-o să reuşească niciodată să mă smulgă de aici. Mama mi-a lăsat foarte mulţi bani. Ăsta-i miezul chestiunii. Am posibilitatea să trăiesc după placul inimii. Mama voia să-mi ofere posibilitatea de a-mi decide singur soarta. Şi lucrul ăsta îi supără pe toţi
