Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Exporturile au crescut la Cluj anul trecut cu aproape două treimi

Publicat in Adevarul, luni 18 ianuarie 2010 ·

Activitatea economică pe primele 11 luni ale anului trecut indică o uşoară tendinţă de revenire din criză. După cum relevă statisticile, revenirea nu se manifestă identic în ramurile economiei naţionale.

Activitatea de comerţ exterior din judeţul Cluj, pe primele nouă luni din anul trecut se concretizează în realizarea unui volum de export în valoare de 1.008,9 milioane euro şi a unor importuri care însumează 1.411,6 milioane euro. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2008, exportul a crescut cu 60,8 la sută, iar importul a scăzut cu 11,1 la sută.

Potrivit lui Codrea Pop, şeful Direcţiei Regionale de Statistică din Cluj, s-au înregistrat creşteri şi la finalizarea de locuinţe, fiind înregistrate 1.513 unităţi, cu o cincime mai mult faţă de trimestrul al III-lea din anul 2008.

În schimb numărul autorizaţiilor eliberate pentru construcţia de locuinţe a scăzut în primele 11 luni cu aproape jumătate, faţă de cele 2460 autorizaţii eliberate în perioada similară din anul 2008.

Potrivit aceloraşi surse, numărul turiştilor care au vizitat judeţul Cluj a scăzut în primele 11 luni cu aproape o treime, ajungând la totalul de 253 mii turişti, din care aproape 46 mii turişti străini. În descreştere cu aproape o treime faţă de anul precedent, străinii au provenit din Ungaria (8.847), Italia (6.073), Germania (5.503), Franţa (2.977), Anglia (2.342), SUA (2.155).

Creşteri s-au înregistrat şi în domeniul preţurilor la bunurile de larg consum, de aproape 5 procente. Cele mai mari creşteri s-au înregistrat la mărfurile nealimentare, 7,72 la sută, servicii, 6,86 şi doar 0.38 la produsele alimentare.

A mai fost raportat un spor natural demografic negativ, fiind înregistrate 6.371 de naşteri, faţă de 7069 decedaţi. La cele 4342 de căsătorii au fost înregistrate 980 de divorţuri.

Rata şomajului s-a dublat aproape la sfârşitul lunii noiembri

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 52 minute
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Iohannis, primit de Joe Biden la Casa Albă. Va fi onorat cu distincția Distinguished International Leadership Award 2024

Ziua Constanta acum 5 minute
Preşedintele Klaus Iohannis se va afla, timp de două zile, într-o vizită de lucru la Washington, prilej cu care va fi primit, marţi, la Casa Albă, de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joseph R. Biden. Potrivit unui comunicat al Administraţie

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 46 minute
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 2 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum o ora
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Vizita lui Xi Jinping în Franţa

Mediafax acum 47 minute
Xi Jinping şi Emmanuel Macron îşi exprimă angajamentul pentru rezolvarea crizei din Ucraina şi continuarea investiţiilor în Franţa. Macron salută decizia Chinei de a nu vinde arme către Moscova şi mulţumeşte pentru sprijinul în promovarea unui armis

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 5 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Zonele vizate de avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum 4 ore
INHGA a emis, luni, 6 mai, atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile în orele următoare, pe râuri din judeţele judeţele Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Covasna şi Suceava. Potrivit hidrologilor, până la ora 20:00, ca urmare a precipitaţiilor înreg

Superliga: UTA a învins FCU Craiova, scor 3-1, în play-out

News.ro acum o ora
Echipa UTA Arad a învins luni, pe teren propriu, scor 3-1, formaţia FCU Craiova, în etapa a opta a play-out-ul Superligii. UTA Arad s-a impus cu 3-1 după ce a condus cu 3-0. Luckassen a deschis scorul în minutul 6, Rareş Pop a făcut 2-0 în minutul 3

Reprezentanții UE nu au ce căuta la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, susține șeful diplomației europene Josep Borrell

Ziare.com acum 2 ore
Reprezentanții UE nu ar trebui să fie la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care se va desfăşura marţi, 7 mai, la Moscova, iar cel care se opune este șeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat luni, 6 mai, un pur

Vremea

București
acum

22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

21°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

12°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

9°/12°
Timisoara
acum

23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°