Mesajul a fost trimis. Multumesc!

După ABBA „de Braşov”, vrea musical cu Liceenii

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 8 martie 2013 ·

Lucian Costache încearcă să aducă la Braşov moda musicalurilor. Pe lângă reţete deja încercate de alţii, precum „ABBA” sau „Moulin Rouge”, vine şi cu o propunere inedită : primul musical românesc, după „Liceenii

Anamaria Nicoară, Ovidiu Lăzăroiu, Oana Panazan, Adrian Pleşcau sau altfel spus ABBA „de Braşov” vor readuce atmosfera anilor 70, la Centrul Cultural Reduta, în 13 martie, de la ora 19.00. Vorbim despre spectacolul Tribut ABBA, prezentat în premieră în luna februarie, la Braşov şi care a fost foarte bine primit de public. Aşa încât, dacă nu aţi apucat să-i vedeţi prima dată pe cei patru, o veţi putea face miercuri.

Pe lângă şlagărele nemuritoare ale suedezilor de la ABBA, braşovenii se vor bucura şi de un spectacol coregrafic, gândit de Ana Maria Costache. Omul care a pus în scenă tot acest proiect este Lucian Costache, care spune că are „la activ” spectacole de succes în străinătate. Şi nu se opreşte aici. Vrea să creeze producţii impresionante şi musicaluri de renume precum: „Cocoşatul de la Notre Dame”, „Cartea Junglei”, „Grease”, „Moulin Rouge” şi poate şi primul musical românesc creat după celebrul film „Liceenii”. Lucian Costache are şi propria casă de producţie, Don Luciano Production. Lucian Costache încearcă să aducă la Braşov moda musicalurilor. Pe lângă reţete deja încercate de alţii, precum „ABBA” sau „Moulin Rouge”, vine şi cu o propunere inedită : primul musical românesc, după „Liceenii

Anamaria Nicoară, Ovidiu Lăzăroiu, Oana Panazan, Adrian Pleşcau sau altfel spus ABBA „de Braşov” vor readuce atmosfera anilor 70, la Centrul Cultural Reduta, în 13 martie, de la ora 19.00. Vorbim despre spectacolul Tribut ABBA, prezentat în premieră în luna februarie, la Braşov şi care a fost foarte bine primit de public. Aşa încât, dacă nu aţi apucat să-i vedeţi prima dată pe cei patru, o veţi putea face miercuri.

Pe lângă

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 3 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 5 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 7 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 9 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 3 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 4 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 9 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 10 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Vremea

București
acum

16°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

13°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

8°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

13°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°